Fiecare început de an vine la pachet cu planuri, speranțe și idei pentru viitor. Așteptarea este mereu ca următorul an să fie mai bun decât precedentul. Însă mai binele se poate produce doar dacă ne-am învățat lecțiile din trecut. Fără o înțelegere profundă a ceea ce fost nu avem cum să construim un viitor mai bun.
Viziunea, valorile, strategia, implicarea, continuitatea - sunt acțiuni și îndemnuri comune organizațiilor funcționale. De orice fel ar fi ele. Și statele, în evoluția lor, au nevoie de aceste noțiuni. Și nu doar în teorie.
Vedem cu ochiul liber că nu avem o industrie de apărare, un sistem de sănătate reformat, un sistem de educație adus la zi, o infrastructură dezvoltată, o agricultură pe măsura potențialului. Și altele asemenea.
Nici nu avem cum să avem. În mod normal, România ar trebui să fie un tren modern, care circulă pe o cale ferată modernizată. O dată la 4 ani, locomotiva își schimbă conducătorii. Apoi călătoria continuă cu noul leadership. Însă nimeni din tren nu este îngrijorat pentru că destinația este deja stabilită. Sau cel puțin acesta ar fi idealul.
În realitate, odată cu schimbarea puterii, ai noștri care vin, înlocuindu-i pe ai noștri care pleacă, se schimbă locomotiva cu totul. Nici destinația și nici parcursul nu mai rămân aceleași. În loc să continuăm călătoria, reîncepem construcția unui nou traseu. În loc să avansăm, mereu săpăm aceleași șanțuri pre-construcție. Iar calea ferată rămâne nemodernizată.
Noua călătorie durează, de obicei, 4 ani. În multe stații deja cunoscute, trenul nu mai oprește. Însă apar noi popasuri despre care nimeni nu știa nimic. Proiectele vechi sunt abandonate și altele noi sunt începute. Călătoria în care credeam că ne-am angajat toți împreună devine la fiecare 4 ani o necunoscută terifiantă.
Și totuși de ce nu avem continuitate? Pentru că vagoanele 2, 3 și 4 NU sunt populate majoritar cu oameni competenți. Aceștia nu se schimbă o dată la 4 ani. Se presupune că ei cunosc destinația și înțeleg nevoile drumului de până acolo. Știu ce a funcționat și ce nu pe parcurs. Au învățat care sunt capcanele de evitat și măsurile necesare ajungerii cu bine la destinație. Sau cel puțin acesta ar fi idealul.
Acești oameni competenți reprezintă coloana vertebrală a sistemelor care susțin buna funcționare a statului. Cu cât mai mulți în sistem, cu atât mai solidă devine structura. Cu cât mai puțini, cu atât mai periculoasă devine întreaga construcție. Dacă schimbi capul pe o coloană șubredă, traiectoria organismului va fi pentru totdeauna compromisă. Similar, lipsa oamenilor competenți din sistem ne expune pe toți riscului de prăbușire. Și deja sunt ani de când mergem din rău în mai rău.
Există o sigură soluție pentru a întrerupe cercul vicios al statului întrerupt: conducătorii locomotivei să înțeleagă că inclusiv siguranța lor personală este condiționată de popularea vagoanelor 2, 3 și 4 cu oameni competenți care asigură continuitate, progres și ajungerea cu succes la destinație a tuturor. Conducătorii locomotivei este important să înțeleagă temeinic istoria pentru a nu mai continua la nesfârșit repetarea greșelilor din trecut.
De acești oameni competenți au nevoie în egală măsură și conducătorii locomotivei, dar și călătorii trenului care și-au încredințat destinele celor din prima categorie. Rolul leadership-ului este de a înnoi forțele care motivează activitatea specialiștilor, de a reafirma viziunea și valorile pe care le împărtășim ca națiune. Niciodată de a distruge calea ferată deja construită de cei de dinainte.
Statul întrerupt ar fi benefic să devină statul perpetum mobile. Altfel spus, conducătorii să asigure o continuitate sănătoasă, construind mereu înainte, mai bine, mai repede, mai mult și întotdeauna durabil.
Adrian Vascu
