Evaluarea activității ISU “Horea” al județului Mureș pe 2023

Distribuie pe:

Ieri, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, Generalul de brigadă Călin Handrea, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, evaluarea activității pe anul 2023.

În cele ce urmează vă prezentăm o parte din principalele activități ale ISU “Horea” al județului Mureș, prezentate pe larg în bilanț. Asupra celorlalte aspecte prezentate vom reveni în edițiile noastre viitoare.

Obiective majore îndeplinite în 2023:

Pregătirea personalului propriu în bazele și poligoanele de pregătire, dar și în noul CAISSON inaugurat în cursul anului, unde pregătirea se poate face în condiții reale de lucru cu focul;

Achiziționarea unei cisterne cu o capacitate de 10.000 litri, de către Primăria Tg. Mureș, în colaborare cu Detașamentul de Pompieri Tg. Mureș;

Finalizarea documentației tehnice și obținerea autorizației de construire pentru obiectivul de investiție din cadrul Detașamentului de Pompieri Târnăveni;

Preluarea unui teren de la UAT Bălăușeri în vederea construirii unei noi subunități de intervenție;

Continuarea activității de dotare cu mijloace și echipamente de intervenție în cadrul programelor de finanțare derulate prin IGSU.

Activitatea de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu și protecție civilă

În perioada analizată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș a emis un număr de 119 avize de securitate la incendiu. Analiza documentațiilor depuse în vederea obținerii avizelor de securitate la incendiu a condus la respingerea a 77 dosare.

În urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru îndeplinirea cerinței esențiale “securitate la incendiu” la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări, inspectoratul pentru situații de urgență județean a emis un număr de 76 de autorizații de securitate la incendiu și a respins un număr de 38 cereri de emitere a autorizației de securitate la incendiu.

Pentru obiectivele care funcționau fără autorizația de securitate la incendiu au fost emise un număr de 3 autorizații.

O activitate importantă derulată de structurile de avizare/autorizare o constituie controalele executate la obiective de investiții, fiind desfășurate în decursul anului 2023, un număr de 25 de controale.

Activitatea de asistență tehnică de specialitate, în cursul anului 2023 s-a intensificat, aceasta concretizându-se prin emiterea a 549 de răspunsuri la adrese înaintate, sub formă legală, către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș, structura de avizare/autorizare. De asemenea s-a emis și un număr de 247 puncte de vedere pentru documentații care nu se încadrau în categoriile de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și/sau protecția civilă.

S-a emis un număr de 28 acorduri pentru comercializarea artificiilor, fiind respinse 1, respectiv 26 acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii, fiind respinse 5.

În ceea ce privește dinamica personalului care încadrează structura de avizare / autorizare, la 31.12.2023, în cadrul acesteia își desfășoară activitatea un număr de 3 specialiști.

Inspecția de prevenire a executat în cursul anului 2023 controale la 25 din cele 102 unități administrativ-teritoriale, operatori economici cu risc și la principalele instituții publice.

Informare și educare preventivă

În anul 2023, pe linie de informare și educare preventivă s-a acționat pentru publicul țintă: populația județului, autoritățile locale, instituțiile publice, serviciile deconcentrate, operatorii economici cu risc, personalul instituțiilor de învățământ, elevi și studenți.

Concomitent cu activitățile practice de control și îndrumare, s-a desfășurat o intensă activitate de informare preventivă care s-a materializat în următoarele:

Ca urmare a controalelor executate la localitățile din județ, s-au instruit cadrele didactice (diriginți, instructori, educatori, învățători) și s-au distribuit materiale informative referitoare la situațiile de urgență. S-au executat acțiuni de informare a preșcolarilor și școlarilor din unitățile de învățământ din județul Mureș, cu sprijinul întregului colectiv de inspectori din cadrul Inspecției de Prevenire, precum și a personalului din detașamentele de pompieri ale ISU “Horea” al județului Mureș, aceste acțiuni bucurându-se de un real succes, fiind primite cu un real interes, atât din partea copiilor, cât și a cadrelor didactice.

În domeniul operativ - Intervenții la situații de urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “HOREA” al județului Mureș a fost solicitat să intervină în anul 2023 la un număr de 2.556 situații de urgență în raioanele de intervenție (3.672 solicitări în anul 2022, variația -30.39%), alături de 47 situații de urgență la care au intervenit SVSU/ SPSU în zona de responsabilitate a acestora (62 solicitări în anul 2022, variația -24.19%).

Cele mai multe intervenții în anul 2023 s-au înregistrat în luna august - 193 intervenții, iar cea mai mare variație comparativ cu lunile anului 2022 s-a înregistrat în luna martie, cu 80.00% mai puține intervenții.

Timpul mediu de răspuns al echipajelor de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “HOREA” al județului Mureș a fost de 17:47 minute. La stabilirea timpului mediu de răspuns nu au fost luate în considerare intervențiile echipei pirotehnice pentru asanarea teritoriului de muniție neexplodată rămasă în urma conflictelor militare.

În perioada supusă evaluării s-au remarcat unele intervenții care prin amploare, durată și complexitate au necesitat desfășurarea unor acțiuni conjugate în colaborare cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență și alte instituții cu funcții de sprijin, precum și unele intervenții generate de accidente rutiere pe raza județului unde, pentru înlăturarea consecințelor, s-a acționat cu un număr mare de efective și tehnică de intervenție. Dintre acestea, următoarele sunt mai reprezentative:

17.01.2023 - Incendiu hală de producție, localitatea Reghin, strada Ierbușului;

29.01.2023 - Incendiu depozit, localitatea Tg. Mureș, strada Mureșului;

20.07.2023 - Incendiu hală depozit de calculatoare, localitatea Ungheni;

23.08.2023 - Incendiu fabrică de cherestea, localitatea Eremitu, strada Principală;

03.10.2023 - Incendiu deșeuri mase plastice, loc. Ungheni

11.10.2023 - Incendiu depozit cherestea în localitatea Reghin, strada Gării.

Asistența medicală de urgență - primul ajutor calificat

Conform datelor statistice înregistrate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “HOREA” al județului Mureș, în anul 2023, echipajele S.M.U.R.D. au fost solicitate să intervină la un număr de 22.291 cazuri, în medie 61 solicitări/zi, numărul solicitărilor crescând cu 7.89% față de anul 2022.

Timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD din județ a fost de 09:39 minute.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare își desfășoară activitatea în 15 locații.

Subunitățile operative din cadrul inspectoratului au în dotare ambulanțe de tip B2 (Echipaj Prim Ajutor), iar Detașamentul de Pompieri Targu-Mureș are în dotare o ambulanță de tip C1 (Terapie Intensivă Mobilă), o ambulanță tip Neonat pentru nou născuți și două motociclete SMURD.

Pentru intervenția în cazul producerii unor situații de urgență cu victime multiple, unitatea are în dotare 4 Autospeciale transport personal și victime multiple și o Autospecială de intervenție la accidente colective și calamități.

De asemenea, unitatea este dotată și cu:

- autospecială de suport logistic, care asigură aprovizionarea cu consumabile pe linie medicală și alimentarea cu butelii de oxigen a echipajelor SMURD, precum și alimentarea cu butelii de aer comprimat a subunităților operative din cadrul inspectoratului și încărcarea acestora la nevoie la locul intervenției în cadrul intervențiilor de lungă durată;

- 2 utilaje de transport victime 8x8 cu șenile;

Centrul mobil de instruire a populației si personalului de intervenție în situații de urgență, folosit pentru organizarea de cursuri de instruire a populației pentru acordarea de prim-ajutor în situații de urgență, dar și ca variantă mobilă a simulatorului de realitate virtuală;

Centrul mobil de instruire pentru derularea programelor de formare și pregătire în descarcerare și asistență medicală de urgență.

Lasă un comentariu