“Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori intervine în viața noastră câte ceva care aduce depărtare, care împinge, care respinge, care întoarce răutatea, care întoarce ura în suflet, care aduce vârtej. Ar trebui să ne fie rușine ori de câte ori în sufletul nostru se ivesc niște răutăți care ne depărtează omul de lângă noi. De fapt, omul de lângă noi este cel mai însemnat. Nu trebuie să ne gândim la oamenii de peste mări și țări, ci trebuie să-l avem în vedere pe omul de lângă noi, pentru că Dumnezeu vrea să fim bucuroși unii de alții și să împlinim ceea ce lipsește. Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă. Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-l iubești nici cu calitățile lui, nu-l iubești nici cu virtuțile lui”.
Arsenie Papacioc (1914-2011), a fost unul din cei mai mari duhovnici ortodocși din Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. În 1958 este arestat, pentru că făcea parte din “Rugul aprins”, și condamnat la 20 de ani muncă silnică, dar în 1964 a fost grațiat de la Aiud, odată cu grațierea generală. În timpul prigoanei de urmărire fuge pe la Mănăstirile: Cozia, Cioclovina, Sihăstria, unde stareț era părintele Cleopa. Apoi a fost egumen la Mănăstirea Slatina. A scris mai multe cărți cu caracter religios și social-moral. În anul 2002, președintele României Ion Iliescu i-a conferit “Ordinul Național pentru merit în grad de Cavaler”, pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare pentru civilizația românească și universală.
“Cu orice preț trebuie a păstra PACEA SUFLETULUI și să NU ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul nostru. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind ei binecuvântați cu harul lui Dumnezeu, trăiau mult. Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii. Această pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul Hristos a lăsat-o ucenicilor înainte de moarte, iar prin ei, nouă tuturor: “PACEA MEA LAS VOUĂ…” “SĂ VĂ IUBIȚI UNII PE ALȚII…”.
Sfântul Serafim de Sarov (1754-1833), a fost un ascet rus care a trăit în Mănăstirea Sarov din Rusia, în sec. al XVII-lea, și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă. S-a născut dintr-o familie de comercianți. A fost și un bun scriitor bisericesc; după el a rămas un adevărat tezaur literar de opere duhovnicești: “Rânduieli din viața creștină”, “Vindecări minunate din zilele noastre”, “Fericita Pelaghia”, “Minunile Maicii Domnului”, ““Despre îngeri”, “Scopul vieții creștine”, “Pravila de rugăciune” ș.a.
“FRAȚILOR!” Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urește, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la Dumnezeu: “CINE IUBEȘTE PE DUMNEZEU SĂ IUBEASCĂ ȘI PE FRATELE SĂU”.
Sf. Scriptură a N. Testament -
I. Ioan, cap. 4, v. 7-8, 20-21.
Cu dragoste creștină, preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
