Patrick Pescaru de la CSU Târgu Mureș, Campion Balcanic la Ciclocros și câștigător al Cupei României la Ciclocros categoria U23

Distribuie pe:

După ce în urmă cu o săptămână și-a adjudecat titlul de campion național la ciclocros, Patrick, membru al lotului național, s-a impus sâmbătă, 20 ianuarie 2024, pe circuitul pri-mului Campionat Bal-canic de Ciclocros, la Vatra Dornei, într-o cursă spectaculoasă pe frig, soare și zăpadă.

Competiția a contat și pentru ultima etapă din Cupa României la Ciclocros în sezonul 2023/2024, “Vatra Dornei CX Cup”, unde ciclistul CSU Scott a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria U23.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Clubul Sportiv A Pedal Forward în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, Uniunea Ciclistă Balcanică și Agenția Națională pentru Sport.

Cicliștii au avut de parcurs un traseu dificil, tehnic, acoperit de zăpadă, într-un cadru de poveste, prin vechiul parc al stațiunii Vatra Dornei, în frumoasa Bucovina.

(Sursa foto: www.msnews.ro)

Lasă un comentariu