Guvernul susține că este pregătit pentru a afla deznodământul în procesul Roșia Montană

Distribuie pe:

România ar putea primi astăzi o decizie în privința dosarului Roșia Montană, iar Guvernul este pregătit pentru această decizie, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, care a adăugat că este posibil și ca acest termen să se extindă până în luna martie.

“Este un subiect de mare interes public care, mă hazardez să spun, ne-a luat cumva prin surprindere pe mai mulți dintre noi, deși o estimare a deciziei pe care o așteptăm era încă de anul trecut și într-adevăr e posibil să avem ceva până în 10 februarie. 10 februarie fiind sâmbătă, bănuiesc că mâine (astăzi - n.r.) putem afla dacă e, că este vineri, 9 februarie. Dar, de asemenea, o marjă lărgită a comunicării acelei decizii ar putea să se extindă până în luna martie. Guvernul este pregătit să primească această decizie în mod oficial când va decide Curtea de arbitraj să o comunice”, a afirmat Constantin, întrebat dacă se așteaptă o decizie în cazul dosarului Roșia Montană.

Întrebat cum va fi plătită suma de 2 miliarde de dolari dacă România va pierde acest proces, Constantin a menționat că România nu este informată despre valoarea despăgubirilor.

“În primul rând ați vehiculat o sumă care nu știm dacă se va regăsi sau nu în decizie. Eu sau, mă rog, România oficial nu este informată despre valoarea despăgubirilor. După o astfel de decizie, cele două părți aflate în litigiu pun decizia la mijloc a Curții de arbitraj, vor stabili de comun acord un calendar de despăgubire”, a adăugat Constantin.

Întrebat dacă va exista o ședință specială de Guvern după decizia Curții de arbitraj pentru a stabili pașii de urmat, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat: “Există consultanță juridică care ne-a reprezentat până în această fază și probabil aceeași echipă care știe foarte bine speța va fi desemnată să negocieze”.

“Nu știu dacă va fi o ședință specială, dar dacă va fi nevoie de o decizie la nivelul Executivului, aceasta va fi fără îndoială luată. Acum trebuie să vedem cu ce viteză, după ce vom fi informați oficial asupra deciziei, vor avea loc discuțiile acelea bilaterale, după care, dacă trebuie declinat și în niște acte aprobate de către Executiv, acest lucru se va întâmpla”, a adăugat Constantin.

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență potrivit căreia un grup de 15 experți juriști de la Ministerul Finanțelor și SGG se va implica în gestionarea cauzelor privind reprezentarea României sau a instituțiilor publice în fata Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) sau a unui alt tribunal arbitral internațional. (Agerpres)

Să fim sănătoși! Coșmarurile dese prevestesc demența...

Cercetătorii britanici de la Universitatea din Birmingham, citați de descopera.ro, susțin că persoanele care au coșmaruri dese sunt mai expuse riscului de a suferi de demență, visele urâte fiind un semnal pentru declinul cognitiv pe măsură ce înaintăm în vârstă.

“Persoanele aflate la vârsta mijlocie, cele trecute de 40 sau 50 de ani, care au coșmaruri prea des, ar putea suferi de demență pe măsură ce îmbătrânesc.

Majoritatea oamenilor are coșmaruri din când în când, mai ales în perioadele tensionate, când stresul și grijile își pun amprenta asupra somnului. Dar persoanele care se plâng de coșmaruri prea des, cele care au vise urâte aproape în fiecare seară sau de două, trei ori pe săptămână, sunt supuse declinului cognitiv.

Cercetările anterioare au stabilit în mod evident o legătură între frecvența coșmarurilor și apariția bolii Parkinson la vârsta senectuții.

Sigur că stresul, grijile, stările de anxietate și oboseala accentuată pot favoriza visele urâte, care se pot repeta mai des într-o anumită perioadă a vieții. Dar un adult sănătos, cu un psihic rezistent va trece peste această etapă și coșmarurile vor dispărea.

Însă, în condițiile în care ai coșmaruri prea des, aparent fără motiv, fără să treci prin situații dificile și fără să ai probleme mari de sănătate, acestea nu se justifică. Coșmarurile, în acest caz, ar putea fi un semnal de alarmă, și anume că integritatea ta intelectuală va fi grav afectată pe viitor.

În studiul nostru, am analizat calitatea somnului și sănătatea creierului în cazul a 600 de adulți de vârstă mijlocie, pe care i-am urmărit pe parcursul mai multor ani. Totodată, am analizat datele mai vechi în cazul a 2.600 de persoane cu vârsta de peste 79 de ani și le-am comparat cu situația lor recentă.

Rezultatele arată că adulții trecuți de jumătatea vieții care au coșmaruri prea dese, mai mult de unul pe săptămână, prezintă un risc de patru ori mai mare să sufere de demență la bătrânețe.

Este adevărat că multe boli neurologice la senectute sunt determinate de factori diverși, inclusiv de moștenirea genetică, dar coșmarurile pot fi un semnal de alarmă.

Nu lăsați timpul să treacă, fără să luați măsuri, dacă suferiți prea des de coșmaruri. Faceți mai multe teste și aveți grijă de sănătatea mintală. Boli precum Alzheimer sau Parkinson apar și pot fi depistate prin teste specifice înainte de a se observa primele semne clinice”, afirmă oamenii de știință britanici.

Proiect de lege pentru schimbul de informații cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA

Guvernul a aprobat joi un proiect de lege care vizează crearea, la nivel național, a mecanismelor necesare pentru realizarea unui schimb de informații cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate și administrate de Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al Executivului, a fost aprobat proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015, la Washington D.C., precum și pentru modificarea unor acte normative.

“Astfel, se urmărește crearea unui flux de lucru automatizat în ceea ce privește colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă, care să permită punctului/ punctelor național/naționale de contact desemnat/desemnate de partea americană și de către partea română căutarea automatizată a datelor de referință dactiloscopice în sistemul AFIS național prin platforma informatică, precum și în sistemele de identificare similare ale părții americane, cât și transmiterea, după caz, a datelor personale și a informațiilor suplimentare, în cazul unei concordanțe. În acest sens, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări sunt desemnate puncte naționale de contact pentru efectuarea interogărilor automatizate în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii infracțiunilor grave în privința colaborării cu Departamentul pentru Securitate Internă”, se arată în comunicat.

Totodată, proiectul de lege creează posibilitatea ca mecanismul și condițiile de realizare a schimbului de informații pentru furnizarea de date cu caracter personal și alte informații suplimentare în legătură cu datele de referință să fie stabilite prin aranjamente de punere în aplicare încheiate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații cu punctul/punctele național/naționale de contact desemnat/desemnate de partea americană.

De asemenea, sunt incluse prevederi cuprinzătoare în ceea ce privește protecția prelucrării datelor cu caracter personal. (Agerpres)

Lasă un comentariu