Premierul României, primit în audiență privată de Sanctitatea Sa, Papa Francisc

Distribuie pe:

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, joi dimineață, într-o audiență privată, la Sanctitatea Sa, Papa Francisc.

“Astăzi am avut ocazia specială să discut la Vatican cu Sanctitatea Sa Papa Francisc și să-i exprim recunoștința pentru sprijinul acordat comunităților românești din Italia și din întreaga Europă”, a scris Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Cu prilejul întâlnirii, prim-ministrul român

i-a oferit Papei Francisc un tablou cu tematică religioasă, realizat de un pictor iconograf din Cluj, în care sunt ilustrați cei șapte preoți greco-catolici morți în închisorile comuniste, beatificați de Papă în timpul vizitei acestuia în România.

La finalul audienței la Papa Francisc, șeful Executivului de la București a avut o întrevedere cu cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.

În continuarea vizitei de lucru pe care o efectuează la Roma, prim-ministrul român are programate convorbiri oficiale cu omologul său italian, Giorgia Meloni, și participarea la o reuniune interguvernamentală în format G2G în cadrul căreia vor fi semnate mai multe documente.

Prim-ministrul român se află în a doua zi a vizitei sale de lucru pe care o efectuează la Roma. (Agerpres)

Lasă un comentariu