Campania electorală a început. Nu oficial, nu pompos, nu de anvergură, dar a început. Ușor, se strecoară pe ușa din spate a existenței noastre, se strecoară în lecturile noastre, în ceea ce auzim și vedem, poate chiar fără să conștientizăm... încă.
Alți bani, altă distracție. Da, de acord, într-o societate democrată, care garantează dreptul la liberă exprimare, garantează dreptul la vot, votul este o datorie civică și pe undeva și morală. Nu poți aștepta schimbări fără să te implici în ele, chiar cu un simplu vot. E ca și cum ai citi mereu aceeași carte și tot aștepți să aibă alt sfârșit. Mulți nu știm ce vrem, ce ne lipsește, ce am putea face pentru a provoca schimbarea dorită și, mai important, nici nu știm unde să o căutăm.
Pe o piață politică (dacă piață sună urât, a se citi “scenă”) în care ofertele sunt slăbuțe calitativ și nici măcar nu garantează schimbarea dorită, ce să facă românul? Haideți să recunoaștem, totuși, că dacă Cel care e acum, nu are cum să facă din c....t, bici, nici Cel care vine nu are cum să facă. Pentru că nu mai este nimic.... din ce să faci. Munții noștri aur.... au purtat, turismul a decedat, agricultura s-a atrofiat, industria a paralizat, iar tinerii noștri... au plecat. Deci... nimic din interior nu mai poate aduce o revitalizare a României. Supraviețuim ca țară, ca popor, ca oameni, din împrumuturi. Dar, vin alegerile!!!!
În general, alegerile sunt grele. Chiar și când ne cumpărăm o pereche de pantofi e vorba de o alegere. Totuși, s-ar putea să ne rănească mai rău decât cei vechi, chiar dacă arată mai bine și sunt noi. Poate dacă, am ști ce pantofi vrem să cumpărăm, ce culoare, ce fazon, dacă ne vor ține la drum lung și mult timp, ar fi mai ușor să alegem. Deci, tot la capitolul calitate ajungem.
Poate, dacă am ști pe cine să votăm, poate, dacă am putea face alegeri în cunoștință de cauză, fără prea mult praf frumos colorat, în ochi, sub formă de imagini, lozinci și promisiuni asurzitoare în urechi, în dorința unor politicieni de a ne convinge că ceea ce vedem și auzim e ceea ce ne dorim, noi, românii am putea lua o decizie și să ne-o asumăm. Fuga de vot e iresponsabilă. Nu te poți plânge de conducătorii aleși atâta timp cât tu nu te-ai dat jos din pat să mergi la o secție de votare.
Poate că e timpul să înțelegem diferența dintre un primar gospodar ancorat în realitate și unul sugerat de un partid politic fără vreun contact real cu viața de zi cu zi, diferența dintre un parlamentar cu conștiință și unul fără, dintre un președinte de stat frumos și unul cu prezență de spirit, pregătit pentru o asemenea funcție, și emblematic. Poate încetăm să mai plecăm urechea la cel care strigă mai tare și promite mai mult.
Cred că e timpul ca românii să înceapă să înțeleagă rolul alegerilor, să înceapă să facă diferențieri și să cugete serios la ce a fost, ce este și ce urmează să vină. A greși e omenesc. A te menține și a repeta aceeași greșeală e o alegere... cu o doză mare de masochism. Poate, printre toți cei care sunt sau vor apărea pe piața alegerilor, vom găsi câțiva care să merite atenția și încrederea noastră.
Pană atunci, cum spunea Cetățeanul turmentat a lui Caragiale: “...dar vorba e, eu alegător... eu... apropritar, eu pentru cine votez?”
Știu că practica ne-a cam omorât... dar, teoretic, răspunsul corect ar fi că fiecare dintre noi votăm pentru NOI.
Cât de mult mi-aș dori să fie așa... oricum, speranța moare ultima și numai după aceea românul.
Antonela Dumitrache
