Armata Română, cu Rusia care mârâie la graniță - comparație cu alte armate europene și cu politica de recrutare de combatanți

Distribuie pe:

Iată o privire de ansamblu, din Curs de Guvernare, preluat de Spotmedia.ro, asupra Armatei Române din perspectiva efectivelor, prin comparație cu alte state europene, precum și capacitatea de ripostă, pe arme, a statelor.

În privința României, trei puncte de plecare:

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a început, după izbucnirea războiului din Ucraina, o goană de miliarde de euro prin care cumpăra submarine, tancuri, avioane, blindate, rachete, drone.

După doi ani de planuri de înzestrare și licitații de contracte, șefii ministerului și ai Armatei Române au realizat că nu prea sunt soldați care să folosească viitoarele echipamente.

Așa că ministrul Angel Tîlvăr a anunțat o recrutare națională de 20.000 de oameni. Mai mult, șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, vrea ca toată populația aptă de luptă să facă stagii militare.

Armata Română - o privire de ansamblu

În cazul ipotetic în care Rusia ar ataca NATO și nu s-ar opri doar la un conflict în Ucraina, Armata Română ar putea aduna la o mobilizare generală, în 24 de ore de la consemnarea unei agresiuni, doar 81.000 de persoane active. Însă doar 69.000 dintre acestea ar lua parte la confruntări și pot fi considerate militari combatanți, restul fiind personal auxiliar sau administrativ.

Asta pentru că Armata Română numără 81.000 de persoane, așa cum reiese din studiul realizat de Global Firepower la începutul acestui an. Reprezentanții organizației susțin că datele sunt colectate de la surse oficiale din statele monitorizate.

Ultimele date oficiale ale MApN, consultate de Curs de Guvernare, făceau referire la o armată de 76.000 de oameni la finalul anului 2022. Cifra este prezentă în raportul anual al MApN.

Conform Global Firepower, la cele 81.000 de persoane considerate soldați activi, în acest moment se mai pot adăuga 100.000 de persoane, este vorba de jandarmi sau soldați în rezervă, care ar fi mobilizate în cazul unui război.

La o adunare, reiese că Armata Română ar aduna cam 180.000 de oameni dacă s-ar face o mobilizare generală. Cifra este, însă, înșelătoare:

Ne lipsesc 20.000 de soldați: combatanții reali sunt mult mai puțini decât o arată cifrele.

Deși personalul din armată arată, statistic, 81.000, în realitate combatanții sunt sub 70.000.

“Ne propunem să creștem numărul de militari în Armata Română de la 80.000 la 100.000, ținând cont de situația complexă de la frontierele noastre. Dar acest lucru depinde și de bugetul disponibil și de oportunitățile pe care le avem”, a declarat ministrul Tîlvăr, într-un interviu acordat Antena 3.

Deficitul de 20.000 de persoane al Armatei Române este explicat de numărul celor care au demisionat din armată, care a crescut constant în ultimii ani. În schimb, interesul tinerilor pentru cariera militară a scăzut semnificativ. Așa că militarii care

s-au pensionat nu au mai putut fi înlocuiți cu noi cadre.

Publicația Europa Liberă, citând surse oficiale din domeniu, susține că Armata Română a rămas fără 13.000 de militari în ultimii doi ani. De vină nu ar fi spaima războiului izbucnit în Ucraina, ci spaima că s-ar putea schimba condițiile de pensionare. Cadrele militare au preferat pensionarea.

Efectivele militare ale României în anul 2023, potrivit celor de la Global Firepower și IISS (Institutul Internațional pentru Studii Strategice):

Militari Activi: 81.000

Rezerviști: 55.000

Personalul Paramilitar - 57.000 (cu precădere Jandarmerie - MAI).

Însă rândurile militarilor activi sunt formate din:

Forțelor Navale - 6.800 de persoane,

Forțelor Aeriene: 11.700 de persoane,

Forțelor Terestre - 35.500 de persoane și forțele compozite - 15.000.

Ar reieși o armată de 69.000 de cadre active.

Diferența până la 81.000 e dată de personalul administrativ, de întreținere, adică persoane care nu ar avea rol de combatanți în timpul unui eventual conflict.

Cu toate acestea, expertul în securitate națională, Claudiu Degeratu, consideră că Armata Română stă cel mai bine la pregătirea soldaților. “Ca organizare, pregătire, strategie, se poate spune că suntem o armată a Alianței Nord Atlantice (NATO - n.red.). Dacă este să mă uit însă la dotări, la blindate, tancuri, nave, multe amintesc de trecut”, punctează Claudiu Degeratu pentru Curs de Guvernare.

Stagiul militar în alte state din Europa

Armata este obligatorie în următoarele state din Europa:

Austria (durata de 6 luni); Elveția (durata între 4 și 6 luni); Danemarca (durata între 4 și 12 luni); Norvegia (19 luni); Estonia (durata între 8 și 11 luni); Finlanda (durata între 6 și 12 luni); Grecia (durata de 9); Cipru (durata de 25 de luni); Lituania (12 luni); Letonia (12 luni); Suedia (11 luni).

Stagiul militar în România

În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat din 2007, însă discuția despre introducerea stagiului militar voluntar este actuală, în condițiile războiului ruso-ucrainean. Trebuie spus că prima încercare de reintroducere a serviciului militar obligatoriu a eșuat, în 2015.

Înainte de 1989, serviciul militar era obligatoriu pentru toți cetățenii de sex masculin. Înainte de Revoluție, Armata României număra peste 300.000 de oameni.

Înainte de 1989 - bărbații puteau fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar de la 20 la 50 de ani, iar femeile de la 18 la 45 de ani (erau teriștii - termen redus - 9 luni înainte de facultate; studentele făceau pregătire militară în timpul facultății).

În anul 2004 România aderă la NATO și se obligă a trece prin 3 stadii de restructurare. Primul stagiu de restructurare a fost completat până în anul 2007: de la 300.000 de militari în 1989 - 200.000 în anul 2001 - să se ajungă la 90.000 de angajați, dintre care - 75.000 militari și 15.000 civili. Dintre cei 75.000 de militari - 45.800 vor reprezenta forțele terestre; 13.250 forțele aeriene; 6.800 forțele navale; 8.800 alte sarcini. Al doilea stagiu s-a încheiat în anul 2015, când forțele armate au fost reduse la 80.000 de oameni. Stagiul al treilea ar urma a fi realizat până în anul 2025.

În anul 2007, serviciul militar obligatoriu în România a fost suspendat.

În anul 2023, în structura Forțelor Terestre Române intră - Infanteria; Artileria; Tancurile; Rachetele și Artileria Antiaeriană; Geniu; Unitățile și Subunitățile de Apărare CBRN; Poliția Militară.

Regândirea stagiului militar în Europa după anexarea Crimeii

Anexarea Crimeii de către Rusia in 2014 a fost primul șoc care a determinat mai multe guverne europene să regândească serviciul militar.

Ucraina a readus recrutarea în 2014, ceea ce i-a permis să adune o armată destul de puternică de profesioniști și rezerviști în actualul său război cu Rusia.

Lituania a reintrodus în 2015 stagiul militar parțial, după ce în 2008 renunțase la el.

Norvegia a devenit prima țară europeană care a introdus serviciul militar obligatoriu și pentru femei, începând cu 2016.

Suedia a reintrodus serviciul militar obligatoriu în 2017, după ce în 2010 renunțase la acesta. Decizia a fost luată după ce avioanele militare rusești și un submarin străin au invadat spațiul aerian și maritim suedez în mai multe rânduri.

Franța a început să urmeze serviciul național recent reintrodus, cunoscut sub numele de SNU, în 2019.

Letonia a reintrodus și ea stagiul militar obligatoriu. Începând din 2024, toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani vor trebui să urmeze 11 luni de pregătire militară. Începând cu 2028, 7.500 de letoni vor fi chemați în fiecare an în armată.

Olandei și forțelor armate olandeze le lipsesc aproximativ 9.000 de recruți. Prin urmare, guvernul ia în considerare posibilitatea de a mări efectivele armatei prin serviciul obligatoriu.

Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, a declarat la sfârșitul lui 2023 că Germania ar putea reintroduce serviciul militar obligatoriu.

Parlamentul Elveției, una dintre țările europene unde serviciul militar încă este obligatoriu pentru toți bărbații, a luat în discuție încă din 2022 posibilitatea extinderii recrutării și în cazul femeilor. Măsura a fost propusă ca soluție pentru problema efectivelor insuficiente ale forțelor armate. Armata activă a Elveției numără tot 80.000 de soldați la o populație de 8,7 milioane de persoane.

Claudiu Degeratu susține că, din punct de vedere al personalului, situația nu e doar cenușie. “Sunt în jur de 10.000-15.000 de militari care au participat la exerciții și în teatre de război, în misiuni internaționale. Acești oameni pot face față oricând unui conflict. Dacă este să ne uităm doar la număr și la pregătire, eu cred că Armata Română stă bine sau măcar acceptabil”, precizează acesta. (Spotmedia.ro) (Foto: Facebook/MApN)

Lasă un comentariu