România bate Croația și la Koprivnica în preliminariile EURO 2024

Distribuie pe:

România a obținut duminică o victorie importantă în cadrul grupei 1 din preliminariilor campionatului European la handbal feminin de la sfârșitul anului. Handbalistele românce au învins pentru a doua oară Croația, scor 25-23, și va încheia grupa pe primul loc, dat fiind faptul că în ultimele două partide va întâlni Bosnia-Herțegovina și Grecia. România a început foarte bine jocul de la Koprivnica, conducând cu 4-1 în minutul 8 după golul Corinei Lupei. Croatele au revenit, au preluat conducerea cu 6-5 în minutul 17 și s-au desprins la 9-6 în minutul 23. La pauză s-a intrat la egalitate, apoi gazdele s-au desprins la patru goluri la jumătatea reprizei secunde, 21-17 în minutul 46. Echipa noastră a avut un final excelent, cu un parțial de 6-0 în ultimele 9 minute, impunându-se pentru a doua oară în cinci zile în fața Croației, acumulând 8 puncte în clasament. În ultimele două partide din preliminarii, România va juca pe 4 aprilie în deplasare, cu Bosnia-Herțegovina, și va încheia pe 7 aprilie, la Buzău, contra Greciei.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu