În anul școlar 2024 - 2025, elevii sportivi olimpici, burse de merit de 450 de lei pe lună

Distribuie pe:

La 7 martie 2024, Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport au aprobat, prin protocol, lista campionatelor naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice pentru care se vor acorda burse de merit elevilor de gimnaziu și de liceu în anul școlar 2024 - 2025, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

“Campionatele naționale sunt arena în care se conturează nu doar performanțe sportive excepționale, ci și destine model pentru generațiile viitoare. Fiecare tânăr campion care câștigă o bursă de merit își inspiră colegii să urmeze aceeași cale a perseverenței și curajului. Dintre ei, vor răsări viitorii campioni europeni, mondiali sau olimpici, care vor reprezenta România și ne vor face mândri.

Chiar dacă nu vor merge mai departe către sportul de performanță, formarea voinței, a disciplinei și asumarea valorilor asociate sportului sunt materialul din care sunt clădiți campionii în orice domeniu. Suntem martorii unor generații ce construiesc drumuri spre excelență, iar Agenția Națională pentru Sport este cu mândrie alături de fiecare pas făcut pe acest drum”, a declarat Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport.

Concret, Ministerul Educației a stabilit lista sporturilor care vor putea aduce elevilor, în anul școlar 2024 - 2025, burse de merit pentru performanțe sportive deosebite, de care vor beneficia aproximativ 30.000 de elevi.

Astfel, elevii care participă la campionatele naționale de baschet, atletism, canotaj, scrimă, tenis și mult mai multe alte sporturi olimpice (stabilite în anexa protocolului) vor beneficia de burse de merit a căror valoare minimă, începând cu anul școlar 2024 - 2025, este stabilită la 450 lei pe lună. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu