Senat: Centre de prim-ajutor în spațiile comerciale mai mari de 2.000 de metri pătrați

Distribuie pe:

Senatul a adoptat luni, în plen, o propunere legislativă prin care se reglementează acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale cu o suprafață mai mare de 2.000 metri pătrați.

Au fost înregistrate 88 de voturi “pentru” și 16 abțineri.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative inițiate de deputatele Cristina Rizea (neafiliată) și Laura Vicol-Ciorbă (PSD), acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale mari este necesară pentru că numărul cumpărătorilor este foarte mare și de diferite vârste, iar situațiile ce pot apărea sunt variate.

Propunerea legislativă prevede că la fiecare 2.000 metri pătrați ai centrului comercial trebuie să existe un centru de prim-ajutor pentru acordarea asistenței medicale de urgență până la sosirea ambulanței.

Personalul încadrat în centrele de prim-ajutor din centrele comerciale mari trebuie să fie absolvent de cel puțin studii medii și să aibă pregătire în domeniu.

Nerespectarea prevederilor acestei legi se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 4.000 lei.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Lasă un comentariu