Ciolacu: Se fac eforturi pentru îmbunătățirea mecanismelor care țin sub control prețurile la energie, gaze și alimente

Distribuie pe:

Premierul Marcel Ciolacu anunță că în următoarele două săptămâni se vor face eforturi pentru îmbunătățirea mecanismelor care țin sub control prețurile la energie, gaze și alimentele de bază.

“Principalul efort va fi în următoarele două săptămâni să îmbunătățim mecanismele care țin sub control prețurile la energie, gaze și alimentele de bază. Am văzut că inflația a revenit pe o traiectorie descendentă, iar Banca Națională a României prevede că va ajunge sub 5%, la finele anului. Scopul nostru este ca, pe lângă aceste mecanisme, să continuăm să investim în producția românească și să ducem cât mai multe produse locale la prețuri corecte în magazine”, a spus premierul, joi, în debutul ședinței de Guvern. Institutul Național de Statistică (INS) a informat miercuri că rata anuală a inflației a coborât în luna februarie 2024 la 7,23%, de la 7,41% în ianuarie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele nealimentare cu 7,82%, iar serviciile cu 11%.

Banca Națională a României a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, și anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârșitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. (Agerpres)

Lasă un comentariu