Placă comemorativă pentru vizita Papei Francisc la Aeroportului Târgu Mureș

Distribuie pe:

Pe fațada Aeroportului “Transilvania” Târgu Mureș va fi amplasată o placă comemorativă dedicată vizitei Suveranului Pontif - Papa Francisc din iunie 2019.

Protopopiatul Greco-Catolic Târgu Mureș a solicitat acest lucru în februarie, conducerea aeroportului a fost de acord, astfel că, vineri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș, va fi aprobat un proiect de hotărâre în acest sens. Consiliul Județean va întreprinde demersurile pentru realizarea unui proiect tehnic și obținerea tuturor acordurilor și avizelor necesare .

Placa comemorativă va fi în limbile română, maghiară și engleză cu următorul text: “Să mergem împreună!” Un simbol al recunoștinței Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și al Județului Mureș, pentru vizita apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc. Aeroportul Internațional Transilvania 01 iunie 2019”. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu