Înscrierea la creșă sau la grădiniță. Ministrul Educației a anunțat calendarul

Distribuie pe:

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe pe 27 mai și se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei și calendarului trimise spre publicare în Monitorul Oficial, a anunțat, luni, ministrul Educației, Ligia Deca.

“Am anunțat, acum ceva timp, lansarea în consultare publică a metodologiei și a calendarului de înscrieri în creșe și grădinițe. La solicitarea partenerilor sociali, au fost modificate datele propuse în forma inițială a proiectului. (...) Toate detaliile privind înscrierea vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educației după publicarea în Monitorul Oficial a metodologiei de înscriere și a calendarului”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Între 20 și 24 mai se va face reînscrierea copiilor care frecventează creșa sau grădinița în acest an școlar.

Prima etapă de înscriere pe baza celor trei opțiuni exprimate de părinți este cuprinsă între 27 mai și 14 iunie.

Pe 14 iunie se vor afișa listele copiilor înscriși și locurile libere după prima etapă de înscriere.

Cea de-a doua etapă de înscriere este cuprinsă între 17 iunie și 5 iulie, la această din urmă dată fiind anunțate listele copiilor înscriși și locurile rămase libere.

Între 19 și 29 august are loc etapa de ajustări - înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape și care nu au participat la înscriere.

Pe 30 august se vor afișa listele copiilor înscriși și numărul de locuri libere după etapa de ajustări.

(Foto: Pixabay )

Lasă un comentariu