Din cauza contestațiilor, Centura Reghinului mai așteaptă

Distribuie pe:

Publicația economiedia.ro a anunțat, ieri, că au fost admise, în parte, la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), contestațiile Automagistral (Ucraina), Far Foundation, Frasinul și Geiger. Astfel, Primăria Reghin nu poate semna cu Dimex 2000 contractul de aproximativ 500 milioane de lei pentru Centura municipiului.

La sfârșitul anului trecut, Dimex 2000 a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Reghin, dar Geiger, Far Foundation, Frasinul și Automagistral (Ucraina) au depus contestații. Singurul constructor care nu a depus contestație a fost Strabag. Licitația a fost organizată de Primăria Reghin în decembrie 2022, iar în aprilie 2023 a primit ofertele de la constructori.

Centura municipiului Reghin, care va acea aproximativ 12 kilometri, pornește de la sensul giratoriu dinspre Breaza și ajunge până la DN 15 - la ieșirea din Reghin spre Suseni (exact la tabla de ieșire din oraș). Sunt prevăzute 2 poduri peste râul Mureș și un pod peste râul Gurghiu, o trecere peste calea ferată, sensuri giratorii, benzi de coborâre pe DN 15 - prevăzute lângă benzinăria RomPetrol (ieșirea din Reghin spre Petelea). Valoarea estimată a contractului: 495.647.076,37 lei fără TVA. Durata de realizare: 48 de luni, din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

Finanțarea va fi asigurată prin POT (Programul Operațional Transporturi 2021-2027). (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu