Ar însemna să fim ipocriți dacă am spune că toți oamenii pe care-i cunoaștem, mai mult sau mai puțin, ne sunt simpatici, iar ei, la rândul lor, ne plac pe noi.
Uneori simțim un disconfort, o tensiune sau chiar o repulsie când interacționăm cu cineva. Acestea sunt persoanele pe care, ulterior, le caracterizăm drept nesuferite, imposibile, enervante, de neînțeles, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urâm, le evităm, le respingem. Câteodată ne întrebăm nedumeriți care ar fi motivul, încercând să justificăm această atitudine, iar alteori, pur și simplu, îl percepem pe celălalt ca pe un adevărat dușman, evitându-l în continuare. Cum se explică această antipatie? Idei preconcepute? Intuiție? Sau e vorba despre altceva?
Potrivit principiului oglinzii, oricât de absurd, de nerealist sau respingător ar părea, în personalitatea oamenilor pe care nu-i agreăm, regăsim trăsături proprii pe care, la nivel subconștient, încercăm să le înăbușim sau să le ignorăm. Respingem la ceilalți aspecte ale propriei personalități pe care poate nu le conștientizăm sau nu dorim să le conștientizăm. În consecință, dezvoltăm o atitudine negativă față de o persoană pentru că aceasta reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți în funcție de ceea ce suntem, de ceea ce gândim, de cât de mult ne seamănă, de așteptările pe care le avem de la noi înșine.
Oamenii, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu acești oameni sunt oglinda care ne poate ajuta să identificăm acele aspecte în noi care au nevoie de îmbunătățire. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni) reflectă anumite părți din noi. Felul în care te simți cu o anumită persoană este, de obicei, un indiciu a ceea ce simți față de partea din tine pe care celălalt o oglindește. Ceea ce înseamnă că dând o șansă oamenilor pe care nu-i suportăm, prin a-i accepta, ne dăm nouă șansa de a ne șlefui defectele și de a deveni mai buni.
Cercetările în domeniul psihologiei au identificat drept cauze posibile ale reacțiilor de repulsie și respingere față de cineva și următoarele:
Asemănarea izbitoare a propriei persoane cu cel care ne este antipatic. Potrivit principiilor etologice, recunoașterea în subconștient a asemănării noastre cu altcineva poate crea repulsie și respingere față de celălalt. Chiar dacă nu recunoaștem, fiecare dintre noi își dorește să fie unic, drept urmare, cineva care ne seamănă, chiar foarte puțin din punct de vedere fizic sau sub anumite aspecte psihologice, ne poate crea o ușoară criză de personalitate, pe fundal instinctual.
Incompatibilitatea genetică. Mecanismele genetice ale declanșării repulsiei sunt întotdeauna legate de respingerea instinctivă a unor comportamente ale unui individ incapabil genetic de a-și combina genele cu tine, frații sau copiii tăi.
Respingerea chimică. Unele antipatii pot apărea și prin așa-numitul efect feromonal, adică mirosurile degajate prin glandele pielii pot influența negativ percepția noastră asupra celor cu care stăm față în față. Emotivii, cei care emană foarte rapid feromoni, au o mai mare probabilitate de a fi ținta unor antipatii, dar și a unor simpatii la “prima vedere”.
Visele și coșmarurile. Onirologia (știința despre vise) relevă că în timpul viselor neplăcute apar deseori chipuri care îmbină trăsăturile unor persoane. Aceste chipuri stranii, rezultate din trăsături fizionomice combinate în vis, pot fi regăsite în realitate. Putem întâlni persoane pe care le vom asocia inconștient cu acele chipuri și ne vor deveni antipatice în mod aparent nejustificat.
Asocierea inconștientă a persoanei antipatice cu o altă persoană din trecut care ne-a dezamăgit, ne-a provocat durere, frică, ne-a jignit etc.
(Preluare: https://cafe-psychologique.md/antipatiile-nejustificate-de-ce-oare-nu-te-plac/)
