De ce nu are Guvernul bani?

Distribuie pe:

Românii, de la un an la altul, trăiesc tot mai prost, se potrivește cu urarea lui Traian Băsescu lansată când era președinte: “Să trăiți bine!”, când peste șase luni dintr-un an muncesc pentru stat, mai exact spus le mai rămân bani din salariu pentru a plăti sutele de taxe și impozite, bani care intră la buget de unde se cheltuie și se împart cum și cui vrea Guvernul, Ministerul Dezvoltării și Finanțelor.

Aceasta este explicația că de 35 de ani s-au construit autostrăzi, spitale și școli doar pe hârtie, că nu mai producem aproape nimic (întreprinderile au fost vândute și transformate în fier vechi și acesta exportat), că sănătatea, învățământul sunt în stadiul de acum 30 de ani. Agricultura e ca și inexistentă (noroc că circa 2-3 milioane de hectare le-au cumpărat și le lucrează străinii), să nu mai vorbim de comerț, care aparține multinaționalelor ce colectează banii românilor prin vânzarea mărfurilor aduse din import (circa 80%) și astfel cei de la putere au ajuns în situația că nu au bani să plătească salariile bugetarilor, majorate din bani colectați de la contribuabilii români (de multinaționale nu se ating), și pensii, fiind nevoiți să se împrumute cu dobânzi mari, în ultimii doi ani cu peste 200 de miliarde de euro, ceea ce a contribuit la creșterea datoriei externe, a inflației și prețurilor, în timp ce guvernanții se laudă cu creșterea economică (dacă nu greșesc pe locul doi în rândul țărilor din Uniunea Europeană) datorită consumului de produse importate și nu a producției interne bazată pe sporirea productivității muncii.

De asemenea, mult trâmbițatele reorganizări teritorială și administrativă, care ar putea reduce cheltuielile bugetare cu multe miliarde de lei, nu s-au înfăptuit, promisiune făcută de toate guvernele. Ea nu va fi realizată în curând, mai ales acum, când au loc alegeri la toate nivelurile.

Rezultatul este egal cu zero deoarece creșterea PIB-ului se bazează, în general, pe consum, pe mărfurile importate (circa 80%) nu pe cele realizate în țară și pe export, pe plus valoare, și astfel, profitul realizat din vânzări, din veniturile mai mari ale românilor, obținute din majorarea salariilor și pensiilor, pleacă afară în conturile multinaționalelor care alimentează cu mărfuri, aduse din import pentru supermarketurile din România. Rezultatul - în primul trimestru Guvernul s-a împrumutat cu peste 30 de miliarde de euro.

Concluzia: de unde bani la buget pentru a se acoperi cheltuielile și a se stopa creșterile deficitului, ale inflației și ale prețurilor, încât Guvernul să nu mai recurgă la împrumuturi cu dobânzi mari, ce vor fi potolite de noi și urmașii noștri?

Ioan Husar

Lasă un comentariu