Emil Hurezeanu: Proiectul de diplomație publică și culturală al Filarmonicii din Târgu Mureș depășește cu mult granițele Uniunii Europene

Distribuie pe:

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, susține că proiectul de diplomație publică și culturală al Filarmonicii din Târgu Mureș, în cadrul căruia Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș va concerta, în data de 8 noiembrie 2024, la Viena, în Sala de Aur din cadrul MusikVerein, depășește cu mult granițele Uniunii Europene.

Declarația a fost făcută joi, la conferința de presă de la sediul Ambasadei României în Austria, la care au participat organizatorii și partenerii instituționali ai proiectului, potrivit unui comunicat de presă al Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Iunona, organizator al evenimentului: “Cu această ocazie, ambasadorul României în Republica Austria, Excelența Sa Emil Hurezeanu, a evidențiat dimensiunea interculturală a acestui proiect de diplomație publică și culturală care depășește cu mult granițele Uniunii Europene. Concertul reunește pe de-o parte lucrări ale celor doi compozitori și prieteni născuți pe teritoriul României - George Enescu și Béla Bartók - dar poartă amprenta dirijorului argentinian, prin compozițiile lui Astor Piazzolla”.

Potrivit ambasadorului, proiectul Filarmonicii de Stat Târgu Mureș este un exemplu viu al integrității culturii, într-o Europă aflată în continuă schimbare:

“Se spune că, la sfârșit de secol XIX, început de secol XX, Austria, și Viena în special, a fost un laborator al modernității. Nu exagerez însă când spun că România a fost - cu mult înainte de aderarea la Uniunea Europeană în 2007 - o Europă avant la lettre”.

Partenerii instituționali ai proiectului sunt Ambasada României în Austria, Institutul Cultural Român de la Viena și Consiliul Județean Mureș.

“Am ales, pentru program, George Enescu și Bartok Béla. Ambii compozitori au legături profesionale cu orașul de unde provine Orchestra, Târgu Mureș, și cu Viena, dar reprezintă, în același timp, un exemplu de colaborare și prietenie care s-a întins de-a lungul carierei lor. Ambii au promovat România muzicală și au reușit să transmită acest mesaj pe mai toate scenele mari ale lumii. Lucrările semnate de Astor Piazzolla sunt reorchestrate de dirijorul Pablo Boggiano și vin să completeze un program absolut spectaculos”, a declarat Ovidiu Maior, președintele Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Iunona.

La conferința de presă organizată la Viena a participat și președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, care a afirmat: “Celebra Filarmonică din Târgu Mureș este și va fi și în continuare un brand al județului Mureș, contribuind efectiv la întreținerea și consolidarea vieții artistice a județului. Proiectele Filarmonicii contribuie considerabil la întărirea politicii culturale, la promovarea vieții muzicale, artistice și turistice ale județului Mureș. Sunt mândru ca Filarmonica poate debuta aici, la Viena, în orașul muzicii clasice. Să fie începutul unei aven-turi minunate, care îmbogățește viața și cultura noastră”.

La conferința de presă de la sediul Ambasadei României în Republica Austria au mai fost prezenți managerul Filarmonicii Târgu Mureș, Gyorgi Levente, dirijorul Pablo Boggiano și vicepreședintele Asociației Iunona, Mihail Poruțiu.

“În seara aceleiași zile, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena a fost organizat un concert la care au participat patru muzicieni ai Filaromonicii, care au interpretat lucrări ale compozitorilor George Enescu, Béla Bartok si Astor Piazzolla”, se precizează în comunicat.

Concertul din 8 noiembrie de la Viena va fi primul concert din cadrul unui turneu internațional care va cuprinde și alte capitale europene.

Pentru acest eveniment, 80 de artiști și personal tehnic vor face deplasarea la Viena, în perioada 7 - 9 noiembrie 2024. Programul concertului cuprinde lucrări de George Enescu, Béla Bartok și Astor Piazzolla, iar dirijor este Pablo Boggiano.

Lasă un comentariu