Hărțuirea în mediul online ia amploare

Distribuie pe:

OMS/Europa a lansat recent al doilea raport cu privire la comportamentul de sănătate al copiilor de vârstă școlară (Health Behaviour in School-aged Children - HBSC), avertizând că violența în mediul online (“cyberbullying”) a înregistrat o creștere semnificativă de la primul raport, publicat în 2018.

În timp ce tendințele generale în ce privește hărțuirea în mediul școlar au rămas relativ stabile din 2018, fenomenul de “cyberbullying” a crescut, amplificat de digitalizarea din ce în ce mai extinsă a interacțiunilor tinerilor, cu impact profund asupra vieții acestora.

Raportul cuprinde date din perioada 2018 - 2022, este concentrat pe tiparele comportamentelor de hărțuire și violență între copii și adolescenți, cu analiza datelor provenind de la peste 279.000 de copii de vârstă școlară din 44 de țări și regiuni.

Aproximativ 15% dintre elevi s-au confruntat deja cu episoade de “cyberbullying”. Rata băieților a crescut de la 12% în raportul precedent, la 15% în prezent, iar în cazul fetelor, de la 13% la 16%.

Aproximativ 11% dintre elevi susțin că au fost victime ale unui astfel de incident în școală, iar 6% au susținut că au fost autori ai unui act de bullying - 8% dintre băieți, 6% în cazul fetelor.

Hărțuirea în mediul online creează provocări unice pentru adolescenți, provocări ce se extind dincolo de porțile școlii, în căminele lor și în viața personală. Datele din 2018 până în 2022 arată o creștere îngrijorătoare a hărțuirii în mediul online, numărul băieților care îi hărțuiesc pe alții crescând de la 11% la 14%, iar la fete - de la 7% la 9%.

Având în vedere că adolescenții petrec din ce în ce mai mult timp online, aceste cifre evidențiază nevoia urgentă de măsuri care implică educatori, părinți, lideri comunitari și factori de decizie pentru a promova alfabetizarea digitală și siguranța în mediul online.

“Acest raport este un semnal de alarmă pentru noi, toți, care ne obligă să semnalăm bullying-ul și violența, oricând și oriunde se întâmplă”, a declarat dr. Hans Henri P. Kluge, director regional OMS pentru Europa. “Având în vedere că tinerii petrec, zilnic, până la 6 ore online, chiar și mici modificări ale indicilor de hărțuire și violență pot avea implicații profunde pentru sănătatea și bunăstarea a mii de oameni. De la autovătămare până la sinucidere, am văzut cum cyberbullying, în toate formele sale, poate devasta viețile tinerilor și ale familiilor lor. Aceasta nu este doar o problemă de sănătate, ci și o problemă a drepturilor omului și trebuie să facem eforturi pentru a ne proteja copiii de violență și vătămări, atât offline, cât și online”. (sursa - who.int/europe/news/...) (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu