Salvamont Mureș va rămâne instituție publică cu personalitate juridică

Distribuie pe:

Serviciul public Salvamont Salvaspeo Mureș, aflat în subordinea Consiliului Județean Mureș, care astăzi funcționează ca o instituție cu personalitate, nu va fi afectat de legea care prevede reorganizarea unor instituții publice pentru a reduce cheltuielile bugetare (Legea nr. 296/2023). Joi, consilierii județeni sunt chemați să adopte un proiect de hotărâre în acest sens care prevede ca Salvamont să fie menținut ca instituție publică cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Județean Mureș. Acest lucru este posibil datorită Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2024 care prevede că autoritățile locale pot hotărî ca prevederile din Legea nr. 296/2023 să nu se aplice: serviciilor publice județene și locale «Salvamont».

Salvamont Mureș are angajați 12 salvatori montani profesioniști, unii fiind și scafandri și salvatori speologi, două unități canine, două drone moderne de căutare, are 6 cabane montane, gestionează  43 de trasee turistice, marchează și întrețin 700 de km de trasee montane și 140 de km de trasee de biciclete. Cei de la Salvamont Mureș au peste 350 de intervenții anuale, fiind ajutați de 31 de voluntari. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu