Mai sunt necesari 3.500 de lei

Distribuie pe:

Saptamana trecuta si pana la
aceasta data, in contul Fundatiei
"Radu Ceontea� sau mai adunat
o mie de lei. Este foarte putin,
daca avem in vedere ca termenul
scadent pentru achitarea
celor 4.500 de lei, ca diferenta
pentru lucrarile de realizare a
locului de veci si aducerea ramasitelor pamantesti ale lui Radu
Ceontea este 30 noiembrie a.c.
Pentru a face astfel de donatii
nu este suficient doar sa ai bani,
ci si suflet de roman adevarat.
Poate ca apropiindu-ne de
marea noastra sarbatoare
nationala, Ziua de 1 Decembrie,
vom da frau liber si unor astfel
de sentimente si credem ca ar
trebui sa reflectam mai mult si
asupra destinului nostru romanesc,
apreciindu-ne inaintasii
care au facut ceva pentru noi,
pentru Tara. Daca astazi avem
ca Zi Nationala, extraordinarul
eveniment de la 1 Decembrie
1918, meritul este al senatorului
Radu Ceontea, care a facut
aceasta propunere plenului
CPUN de la tribuna Senatului,
in august 1990, misiune incredintata
de noi, muresenii, si
dusa la bun sfarsit intr-un mod
magistral. Programul de incasari de
la sediul Uniunii Vatra Romaneasca,
de unde se poate achizitiona si
Drapelul Romaniei, a fost extins
pana la ora 14, inclusiv sambata
si duminica.

Lasă un comentariu