In prima jumatate a acestui an, PREJUDICIUL FORESTIER, ESTIMAT LA APROAPE 9 MILIOANE DE EURO!

Distribuie pe:

La inceputul acestei saptamani,
Lucia Varga, ministrul
delegat pentru Ape, Paduri si
Piscicultura, a declarat pentru
Agerpres ca, in urma controalelor
efectuate la nivel national, in
primele sase luni ale acestui an,
de catre inspectoratele teritoriale
de regim silvic si vanatoare,
au fost intocmite 427 de dosare
penale, prejudiciul constatat
ridicandu-se la 39,93 milioane de
lei, adica aproximativ 8,9 milioane
de euro.
"Am cerut Romsilva, in martie,
sa isi faca, la propriu si la figurat,
curat in padurile administrate.
Conducerea institutiei a inteles
acest mesaj si a dispus controale
in toata tara la ocoalele silvice si
la directiile silvice, pe care, apoi,
prin sondaj, le-am verificat si noi
din minister sau chiar eu la fata
locului. Au fost realizate 7.609
controale, alte 6.150 de verificari
pentru avize si scoateri din fond
forestier. Au fost intocmite 427 de
dosare pentru sesizari penale,
prejudiciul creat fiind de 39,928
milioane de lei, adica aproape 8,9
milioane de euro. Au fost aplicate
2.076 de amenzi pentru contraventii,
in valoare de 7.265.000 lei si
s-au constatat 179.950 de metri
cubi de arbori taiati ilegal, fiind
solutionate 782 de reclamatii si
sesizari. Inca exista situatii in care
activitatea angajatilor inspectoratelor
este pusa sub semnul intrebarii.
Sunt sefi de inspectorate
care au inteles ca trebuie sa
realizeze controale eficiente si sa
aplice legea in mod eficient. De
exemplu, Inspectoratul de la Cluj
a facut controale eficiente, din
punctul meu de vedere. Ei au si 34
de dosare penale intocmite. In
judetele Cluj, Alba, Maramures,
situatia este ingrijoratoare si, in
perioada urmatoare, noi, din minister,
vom acorda in continuare
ajutor pentru a putea finaliza acolo
controalele. S-au inregistrat si
situatii in care cifrele furnizate de
inspectorate sunt, din punctul meu
de vedere, necorespunzatoare. De
exemplu, la Suceava, vom face o
verificare la fata locului, pentru a
vedea daca acolo sunt taieri
ilegale atat de putine, precum miau
fost semnalate, sau sunt asa
cum au ajuns reclamatii din zona
respectiva�, a precizat ministrul
delegat Lucia Varga.
Ea a mai adaugat ca rapoartele
efectuate in urma controalelor vor
fi facute publice, pe masura ce
sunt finalizate.

Lasă un comentariu