Conjuncţie, conjuncţii s.f. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziţii într-o frază sau două cuvinte cu acelaşi rol sintactic într-o propoziţie. 2. (…) Din fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis.
În Gramatica Academiei se specifică tipurile de raporturi pe care le exprimă conjuncţia: de coordonare între două părţi de propoziţie, între o parte de propoziţie şi o propoziţie sau între două propoziţii de acelaşi fel şi un raport de subordonare între două propoziţii (p. 383).
Ex. „Când vor cădea frunzele pomului / Când se va veşteji iarba câmpului, / Pletele mele şi pletele tale se vor aşterne pe câmpuri." (Nichita Stănescu).
O definiţie a conjuncţiei din limba latină o întâlnim în Culegere de texte şi compendiu de gramatică de Gh. I. şerban (cuvântul neflexibil îl întâlnim în varianta nedeclinabil, iar formularea exprimă raporturi în varianta uneşte părţi de propoziţie de acelaşi fel sau propoziţii între ele: Non idem est, si duo dicunt idem (Nu e la fel, dacă doi spun acelaşi lucru); Gaudeamus igitur, / Iuvenes dum sumus… (Să ne bucurăm deci, / cât timp suntem tineri…).
Unind părţi de propoziţii de acelaşi fel sau propoziţii între ele, conjuncţiile sunt numite unelte gramaticale „care, fiind folosite extrem de mult, se golesc foarte repede de conţinut" (Istoria limbii române, coordonator Al. Rosetti, p. 211).
Manualele şcolare consideră conjuncţiile instrumente gramaticale, fără funcţie sintactică. Tot instrumente gramaticale le consideră şi profesorul clujean G.G. Neamţu în lucrarea Elemente de analiză gramaticală. Autorul diferenţiază sensul lexical de sensul gramatical: „Se impune deci reţinută distincţia între sensurile gramaticale de cauză, condiţie, scop etc. şi funcţiile sintactice respective (complemente circumstanţiale de cauză, de condiţie, de scop etc.") (p. 120)
Ex. „Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii, / Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…/ Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii / şi ulii de seară dau roate după pradă" (V. Voiculescu).
În strofa din poezia „În Grădina Ghetsemani"conjuncţia nespecializată să apare de două ori. În propoziţia: să nu-l mai vadă, are sens gramatical de scop; sensul lexical este asigurat de întreaga propoziţie circumstanţială de scop, care prin contragere devine un complement circumstanţial de scop pentru a nu-(l) mai vedea. Pronumele personal _ l are funcţia sintactică de complement direct.
E necesar să se realizeze diferenţa între sensurile gramaticale şi cele lexicale, mai ales că unele conjuncţii subordonatoare pot introduce diferite tipuri de propoziţii.
