Jurnal de călătorie - Un târgumureșean pe Himalaya

În perioada 16.10-2.11.2014 am participat la o tură fotografică în munții Himalaya din Nepal sub conducerea fotografului profesionist Mihai Moiceanu. Echipa a fost formată din șase fotografi români și un american. După un zbor foarte lung cu două escale, la Roma și Abu Dhabi, în seara zilei de 17.10.14 am ajuns în Kathmandu, capitala Nepalului, unde am fost așteptați de organizatorii Phototour Everest Trek, care au avut grijă să ne simțim bine și să avem asigurate toate condițiile să putem vedea tot ce dorim.

A doua zi am vizitat vechea piață Durbar din Kathmandu și Swoyambunath Stupa, astfel având posibilitatea de a cunoaște câte ceva din istoria și cultura nepaleză.

Ziua a treia urma să zburăm cu un avion de 16 persoane până la Lukla, de unde începe practic traseul către tabăra de bază a vârfului Everest. Din cauza vremii nefavorabile la Lukla, după două zboruri anulate, în sfârșit am decolat și am zburat aproape de destinație, dar, datorită condițiilor nefavorabile, a trebuit să ne întoarcem în Kathmandu. Trebuie știut că aeroportul din Lukla este cunoscut ca unul dintre cele mai periculoase aeroporturi din lume. La o altitudine de 2.740 m pista de aterizare este deasupra unei prăpastii de câteva sute de metri și este în pantă abruptă pentru a ușura oprirea avioanelor pe o pistă de 450 m lungime.

Ziua următoare am ajuns, în sfârșit, la Lukla, unde am întâlnit ghizii și porterii care au preluat bagajele noastre și am început tura de 13 zile în valea Dudh Koshi. Prima zi a fost ușoară, mai mult am coborât, trecând prin câteva sate de munte. Tot ce vedeam avea un puternic impact asupra noastră și am vrut să fotografiem tot, atât munții cât și oamenii locului. Seara am ajuns în satul Phakding (2.650 m), unde am avut prima cazare într-o cabană numită de localnici Lodge.

Aceste cabane sunt din piatră cioplită, având o sală de mese, o bucătărie și camere cu două paturi. În interior pereții sunt acoperiți cu placaj sau lambriuri. În bucătărie se folosește aragaz, iar încălzire este doar în sala de mese, unde, în mijlocul încăperii, sunt una sau două sobe din tablă în care se face foc cu balegă uscată. Seara, se adună turiștii în jurul sobei pentru un ceai sau ciocolată caldă. Noi am avut asigurat micul dejun cu un ceai sau cafea, la prânz - supă, felul doi și ceai, iar la cină tot supă și felul doi - o băutură caldă.

În cele două săptămâni cât am fost pe munte am mâncat aproape aceeași mâncare, neexistând o mare diversitate. Mâncam supă de usturoi, de roșii, de ceapă, cu sau fără verdețuri și tăiței. Felul doi era cu orez, cartofi și ouă. La început am mâncat și carne de pui, dar, după ce am început să urcăm mai sus, am evitat carnea.

Cabanele sunt iluminate de la panouri solare și nu au frigider. De remarcat faptul că pe tot traseul am avut acces la internet și am avut semnal pe mobil.

Ziua a doua, pe munte, am început urcând ușor și coborând puțin, intrând în Parcul Național Sagarmatha (numele Everestului în nepaleză). După masa, am traversat râul pe un pod suspendat la o înălțime amețitoare, ajungând într-o zonă cu păduri de rododendron, magnolii și pin, urcând pe serpentine la 3.470 m în „capitala" șerpa a regiunii Khumbu, satul Namche Bazar. Înainte de apariția turiștilor în această zonă, aici își schimbau produsele cei din Nepal și Tibet. Aici am stat 2 zile pentru a ne face aclimatizarea.

Dimineața devreme, pe întuneric, am urcat pe un deal deasupra satului pentru a fotografia răsăritul soarelui și pot să spun că acolo am fost impresionat cel mai mult de cele văzute. Aici am văzut prima dată Everestul - 8.850 m, Lhotse - 8.501 m, Lhotse Shar - 8.393 m, Pumori - 7.138 m și alte vârfuri în toată splendoarea lor, între 6.000 și 7.000 metri. Aceste vârfuri se arătau în toată măreția lor, ele te umpleau, pur și simplu, cu energie.

În locul acela am avut șansa de a participa la dezvelirea statuii lui Tenzing Norgay Șerpa, ghidul cu care, în 1953, Edmund Hilary a urcat primul vârful Mount Everest, cel mai înalt vârf de pe Pământ. După masă am urcat până la 3.800 m, unde am stat o oră, după care am coborât la Namche Bazar.

Ziua următoare am fost fascinați pe tot parcursul drumului de frumusețea muntelui Ama Dablam (6.814 m), după părerea multora cel mai frumos vârf din Himalaya. Pe acest drum se duc și caravanele expedițiilor, care urcă pe cele mai înalte vârfuri. Seara am ajuns la mănăstirea budhistă Tengboche (3.860 m), unde am întâlnit prima dată ninsoare și temperaturi sub -10 °C.

În ziua următoare am început să lăsăm în urmă pădurile (care în unele locuri ajung la peste 4.000 m) și drumul începe să fie mai stâncos și lipsit de vegetație. Seara ajungem la Dingboche (4.410 m), unul din ultimele sate locuite permanent. Aici simțim deja lipsa de oxigen și, spre surprinderea noastră, la unul dintre porterii noștrii i se face rău. Este dus la Namche și de acolo cu elicopterul la Kathmandu la spital. Acest fapt a creat puțină panică în echipă și ziua următoare doar trei persoane din echipa noastră am efectuat tura de aclimatizare până la cabana Chukung (4.750 m) și înapoi.

Părăsind satul Dingboche nu mai întâlnim sate, doar cabane, și acestea sunt tot mai rare. În prima parte a zilei traversăm o zonă cu pajiști alpine, după care urcăm pe ghețarul Khumbu, dar parcă nici nu observăm acest lucru, pentru că ghețarul transportă o cantitate imensă de piatră de câțiva metri grosime. Trecem pe lângă monumentele ridicate în memoria alpiniștilor care și-au pierdut viața în zona Everestului. Seara ajungem la Lobuche (4.930 m). Aici am depășit recordul meu anterior de altitudine (Mont Blanc - 4.810 m în 2009).

În ziua următoare, după circa 2 ore de mers, ajungem la Gorak Shep (5.180 m), unde facem o pauză, ne hidratăm, după care atacăm vârful Kala Patthar (5.644 m), una din cele mai populare vârfuri trekking din Himalaya. Toți din echipă am reușit să urcăm pe vârf, unde, cu ajutorul ghidului, am întins un steag lung de rugăciuni, și fiecare s-a rugat și a mulțumit Celui de Sus pentru reușita ascensiunii. Am făcut poza de grup și ne-am pregătit să fotografiem apusul de soare, dar munții s-au acoperit foarte repede cu nori. În câteva minute temperatura a scăzut sub -16 °C și am fost nevoiți să coborâm la Gorak Shep, unde noaptea a fost foarte rece, -26 °C. Datorită zilei pierdute, când nu am putut zbura din cauza vremii, am căzut de comun acord să nu mai mergem până la tabăra de bază a Everestului, întrucât, fiind la baza muntelui, de acolo nu se mai vede Everestul.

Înapoi către Lukla am urmat aproape același traseu. Prima zi am coborât până în satul Periche (4.270 m), pe urmă până la Tengboche, iar de aici la Namche Bazar și de acolo la Lukla.

În ziua a 13-a am zburat la Kathmandu, unde după masă am făcut niște cumpărături (cadouri pentru cei de acasă) în cartierul Thamel, unde magazinele cu cadouri și suveniruri sunt pline cu turiști. Negocierea prețului este obligatorie. Kathmandu este un oraș interesant din toate punctele de vedere, oameni liniștiți, cu zâmbetul pe buze, suveniruri ieftine și negociabile, cașhmir, pashmina, tricouri brodate la lumina lumânării, obiecte de cult budhist sau hindu..., toate amestecate cu temple hindu foarte frumoase pe dinafară (căci intrarea este interzisă celor de altă religie).

Ziua următoare, înainte de masă, am vizitat cartierul Pashupatinath aflat sub protecția UNESCO. Aici se află sanctuarele de incinerare a cadavrelor hinduși. Acest eveniment este urmărit atât de localnici, cât și de foarte mulți turiști. Tot aici turiștii fac poze cu „oamenii sfinți", care sunt vopsiți pe tot corpul și sunt atracția locului. În acest cartier sunt foarte multe clădiri, biserici și altare foarte vechi, unde localnicii vin cu familiile la un fel de pelerinaj, se vopsesc pe frunte și aprind în memoria morților niște lumânări pe care le pun în râul care curge prin cartier.

După masă am vizitat Stupa Swayambunath, cea mai mare stupă din lume, unde vin foarte mulți budhiști din toată lumea în pelerinaj.

În ultima zi din Nepal am vizitat orașul Bhaktapur, fosta capitală culturală a Nepalului, cu clădiri construite între sec. 12 și 15. Clădirile sunt din cărămidă roșie și bogat ornamentate cu sculpturi din lemn. Străzile - foarte înguste și piețele mici dintre clădiri sunt pavate tot cu cărămidă roșie. În aceste piețe oamenii uscau orezul tocmai recoltat. Noi am avut senzația că ne-am întors în evul mediu. Cel puțin pentru mine zilele petrecute în orașele din Nepal au fost un șoc cultural. Peisajele sunt superbe, oamenii de aici muncesc manual pământul, construiesc terase pe munte pe care să poată cultiva ceea ce mănâncă, ară pământul cu plug de lemn și trăiesc fericiți și lipsiți de stres. Am rămas plăcut impresionat de pacea și liniștea ce li se citește pe chip.

După masă ne-am luat rămas bun de la organizatorii nepalezi și după o călătorie de 28 de ore, cu trei zboruri, am ajuns acasă la cei dragi. A fost o expediție de neuitat.