Ce l-au mai măcănit și chirăit în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, vrându-l nu pe neamț, ci pe necoptul Ponta, în jilțul șefului de stat de la Cotroceni! Ce mai inventau, ce mai scoteau ei din degetul mic, scotocind prin intimitățile omului, inventând ciudate scenarii rocambolești din culisele unei stupide politici românești, fel și fel de „documente" și „noutăți compromițătoare" pentru neamț, candidatul de atunci la cea mai înaltă funcție în stat. Nu conta nimic pentru ei, în stare să treacă și peste cadavre! Conta doar să-și atingă mizerabilul scop, ambițioși să-l îmburce, cu orice preț, pe Ponta într-o funcție cu o pălărie cam prea mare pentru cel care a obținut, prin plagiat, un doctorat, iar în urma falsului, chiar un loc nemeritat în baroul de avocați al Bucureștiului, blocând, astfel, intrarea unui profesionist, om corect, cu reale merite.
Ce mai urlau unii, cu ochii ieșiți din orbite, și înainte de turul întâi, dar mai ales în preajma celui de al doilea: „Mă, dar noi, românii - clama el -, nu putem alege un român președinte? De ce să alegem un neamț?". Păi, iată, s-a văzut că nu puteam! Iar atunci nu puteam nici eu să nu-i întreb pe acești gureși-măcănitori: „Bine, bine, dar spuneți-mi domnilor, cei de până acum, președinți ai României, aleși în fruntea statului: Iliescu, Constantinescu, Băsescu au fost ei români-români?". În loc de răspuns, am primit, ca ziarist care, cu condeiul, am lăsat în urma mea 53 de ani de jurnalism pe baricada adevărului, vreo 40 de cărți și peste 25.000 articole, o înjurătură demnă de „tradiția" suburbană de la gura cortului! Că așa suntem noi, românii!
„Mă, dar noi ortodocșii, greco-catolicii din Ardeal - măcănea altul - de ce să-l votăm pe sasul ăsta de altă credință?". În capul lui, al insului, sasul Klaus Iohannis fiind, probabil, vreun individ fără frica lui Dumnezeu, vreun ateu, vreo liftă păgână care, în viața lui, n-a trecut pragul bisericii Domnului. Acolo, un vai de el!
Iar neamțul, neamț, auzea și tăcea. Și, reluând cuvintele Mântuitorului de pe cruce, probabil își zicea: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!". El nu s-a declarat nici ateu, ca un alt președinte, nici „liber cugetător" post-decembrist!
L-au mocirlit în fel și chip, numai să-și atingă scopul acela mizerabil, departe de orice bun-simț și dreaptă măsură, care „scuză mijloacele"! Dacă neamțul a fost premiat, să zicem, cu medalia „Prieten al comunității evreiești" din România, un purtător de pix susținea că, astfel, el ar fi reușit să intre în posesia „uriașului patrimoniu imobiliar «Deutsche Volksgruppe», organizație interbelică filonazistă și antiromânească (care milita, printre altele, pentru crearea unui stat șvab, format din Transilvania și Banat)". Și continua insul să arunce cu mocirlă, să maculeze, precizând, cu emfază, că „Eu știu totul, conform informațiilor mele." Ia să mai vedem ce „informații" mai oferea insul? „Operațiunea nu este străină de serviciile secrete ale Germaniei, cât și de o înțelegere la nivel înalt privind aceste retrocedări în beneficiul statului german", conchidea el. Și-i dădea insul înainte, maculând, vituperând în stânga și în dreapta că, de fapt, totul se face pentru a crea „un precedent pentru urmașii lui Corneliu Zelea Codreanu, care n-a reușit să obțină «Casa Verde», care aparține familiei, cât și pentru foștii membri ai Mișcării Legionare". Ce are una cu alta? Nu-i greu deloc să arunci cu noroi, în această totală libertate a exprimării neîngrădite, știind, oricum, că neamțul nu va apela la justiție să limpezească lucrurile printre îmbârligările și hățișurile afirmaților unui ziarist probabil chiar plătit, cum s-a mai văzut („Cazul Turcescu"!), s-o facă. „Calomniază, calomniază, că tot va rămâne ceva!" - ne spune celebra arie a calomniei!.
Numai că acest „clevetici ultra-demagogul" nu s-a oprit aici. Postura de Gică-contra pe la noi se poartă, uneori bine plătită cu arginții Iudei, spre rușinea celor care n-au auzit încă de îndemnul lui Nenea Iancu Caragiale: „Cinste și gramatică!". După decizia președintelui Klaus Johannis de a-l decora pe Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, cu Ordinul Național «Steaua României» în grad de Cavaler, este acuzat, în lipsa oricărui temei real, că „se afișează public cu un membru al unui partid susținător al Mișcării Legionare și al neo-nazismului", după cum reiese dintr-un comunicat al Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului. Fiind unul dintre supraviețuitorii temnițelor, lagărelor și deportărilor, unul dintre foștii deținuți care se întâlnesc la „Memorialul Sighet", la mănăstirea Constantin Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus" - Făgăraș, la Râpa Robilor de la Aiud, la simpozionul „Experimentul Pitești", de la Pitești, Octav Bjoza, declară: „Nu am fost, nu sunt și este prea târziu să mai devin legionar! Nu am împărtășit doctrina legionară sub nicio formă! Singura politică pe care am făcut-o, în viață, a fost cea a PNțCD". Domnul Octav Bjoza este surprins de afirmațiile lui Vladimir Tismăneanu și ale lui Ion Cristoiu, aruncând în spațiul public afirmații nejustificate, cu premeditare. Exmatriculat din universitate, la 25 iunie 1958, la 19 ani, arestat de Securitatea din Iași, acuzat că ar fi „membru al organizației subversive «Garda Tineretului Român din Brașov»", care „avea, drept scop, înlăturarea, pe calea violenței, a regimului democrat popular", condamnat la 15 ani de muncă silnică și la 10 ani de degradare civică, pedeapsă comutată, apoi, la patru ani, trecând pe la închisorile „Uranus" București, din Brașov, Codlea, Gherla, Galați, Brăila, la Fortul 13 - Jilava și Văcărești, prin lagărele de muncă din Brăila, Strâmba, Stoenești, Salcia, Periprava (la tăiat de stuf), după care, în anul 1962, a fost eliberat. Ce s-a urmărit? Simplu! Să se dea încă o lovitură președintelui ales, procedându-se ca la biliard, recurgându-se la atacul indirect, punându-i „crosa la patină", după o expresie din hochei.
L-au împroșcat, în campania electorală, cu toate mizeriile și găselnițele, mergând până acolo, încât era prezent, pe internet, cu o zvastică pusă pe frunte. Acuzat că, sub mâna lui, „o organizație nazistă din România a dobândit o avere imobiliară considerabilă, plasată acum sub aripa Germaniei", „nazistul" - așa era numit - ar fi pus la cale „jaful imobiliar din Sibiu, retrocedări ilegale, licee, școli, grădinițe, filarmonica etc. Ce mai făcea „urmașul hitleriștilor și al naziștilor"?, cum se exprimau măcănitorii de ocazie, în februarie 2014? „Acest Klaus Johannis nu poate fi decât un impostor și, probabil, scopul său este acela de a ajunge în fruntea țării (…) Acest individ este descendentul unui lung șir de renegați și expulzați din «sânul» neamului german și acum a găsit posibilitatea și modalitatea de a-și cumpăra bilet de tren ca să fie primul, din nou, între ai săi". El, Klaus Johannis, este „pionul Germaniei pe tabla de șah întinsă de Rusia la București"!. Citiți, minunați-vă și trageți concluziile! Totuși, uneori se merge nepermis de departe cu libera bălăcăreală!
După cum vedeți, nu interpretăm astfel de afirmații, asemenea susțineri prea cusute cu ață albă, prea subiective. Alții ar fi trebuit s-o facă, până acum, dacă cele susținute se adeveresc! De ce, dacă cele afirmate sunt adevărate, autoritățile statului român nu au făcut-o, știut fiind, încă de pe atunci, că primarul Sibiului, Klaus Johannis, va candida la președinția României? Ciudat, nu?! Apoi i-am întreba pe cei care, după cum ați văzut, înfierează, cu „argumente" parcă împrumutate din „obsedantul deceniu" stalinist, „ilegalitățile" neamțului, invocând retrocedările: cum de nu au aflat ei, până acum, avalanșa de retrocedări de mii și mii de hectare de pădure, de străzi întregi cu imobile (instituții ale Statului Român) din Transilvania, înstrăinarea unor terenuri agricole din pământul românesc, către UDMR și „bisericile istorice" maghiare, urmașilor de-a șaptea spiță ai unor grofi criminali de război, îmbogățiți prin retrocedări ilegale și prin falsuri de-a dreptul strigătoare la cer?! Nu ar fi bine și în interesul general, național, să fie făcută o situație pe două coloane, pentru ca românul să poată afla care-i diferența între ce s-a înapoiat sașilor și ce s-a dat, din 1990 încoace, maghiarilor? Diferență enormă, de la cer la pământ!
Nu suntem, n-am fost și nu vom fi vreodată avocatul neamțului. Dar cam prea s-a sărit nepermis peste cal cu exagerările din anumite interese politice în anul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, prea mulți fiind cei care și-au primit bucata substanțială, drept recompensă, din „tortul Ponta", prea siguri că premierul-candidat va deveni chiriașul de la Cotroceni! Numai că, iată, socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg! Românul tolerant, bun creștin, l-a votat pe neamț, de o altă etnie, de o altă credință religioasă! A învins neamțul, în turul al doilea, la o diferență substanțială în fața lui Ponta, premierul atât de sigur, în aroganța lui, de victorie!
N-am putea spune că, prea încrezător fiind în unii dintre consilierii lui, Klaus Johannis nu a gafat! Se spune că, acceptându-l pe Dan Mihalache, șef al Cancelariei prezidențiale, neamțul n-a făcut o alegere bună, pe placul românilor. Se pare că s-a răzgândit și va da înapoi, după ce un grup de intelectuali români a protestat, trimițând la Cotroceni „o scrisoare extrem de critică la adresa lui Mihalache", un cunoscut traseist politic, săritor dintr-o barcă politică în alta. Cum nici Mihai Răzvan Ungureanu, și se știe și de ce, nu pare să fie pe același plac al românilor. Mai ales al ardelenilor! Are cam multe bube în cap de pe vremea în care era ministru de Externe, implicat și în povestea păguboasă a cedării, către Ungaria, a moștenirii Gojdu, act împotriva interesului național român.
Deși-i abia pe la începutul mandatului, românii parcă văd, în Klaus Johannis, cu totul un alt președinte, față de cei pe care România i-a avut din 1990 încoace! El e neamțul care tace și face! Am văzut cu toții cum a fost primit de președintele Franței, François Hollande, la Paris, cu prilejul „Marșului Solidarității" împotriva terorismului. O adevărată primire de șef de stat. Acolo, cu acel prilej, s-a întreținut cu alți șefi de stat, cu premieri, cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în condiții în care Iliescu, Constantinescu, Băsescu nici nu visau pe timpul mandatului lor. Întâlnirea recentă cu adjunctul secretarului de stat al SUA, John Kerry, doamna Victoria Nuland, spune multe. Doamna Nuland a revenit în România, nu doar să discute cu reprezentanții partidelor, cu președinții Camerei Deputaților și Senatului, cu premierul Victor Ponta și cu Bogdan Aurescu, ministrul Externelor, legile împotriva corupției și ale securității naționale, ci, cum declara ea, să-l cunoască, personal, pe președintele Klaus Johannis! La întâlnirea cu Bogdan Aurescu, ministrul român al Externelor, doamna Victoria Nuland a exclamat: „Sunt încântată să fiu aici!". Adică, aici, în România! Cam rare astfel de cuvinte - recunoaștere la adresa României!
Și ar mai fi ceva, demn de reținut, prin care neamțul i-a uimit, i-a impresionat pe români, chiar și pe unii dintre scepticii care, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, l-au bulgărit copios, punându-i în cârcă neamțului câte și mai câte născociri și răutăți. Câți dintre președinții de până acum, din 1990 încoace, au cântat Imnul de Stat al României, așa cum a făcut-o neamțul? Poate că unii nici nu cunosc cuvintele celor patru strofe ale imnului! Câți dintre președinții României, din 1990 încoace, au dus mâna la inimă la intonarea Imnului Național în Parlamentul României, cum a făcut-o el? Nu i-am văzut niciodată s-o facă, nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu! Românii au remarcat prezența președintelui României, Klaus Johannis, în Catedrala Ortodoxă din Sibiu, la slujba religioasă oficiată de mitropolitul Streza al Ardealului, promițând că va continua să participe și la Catedrala Patriarhală de la București, precum și în bisericile tuturor cultelor religioase din România, având toți un singur Dumnezeu deasupra! La întâlnirea șefilor de stat de la sediul NATO, deși-i bun cunoscător și vorbește patru limbi străine, neamțul a preferat să se adreseze în limba română, limba oficială în stat. Iar la împlinirea celor 165 de ani de la nașterea Poetului Național - Mihai Eminescu, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Klaus Johannis posta pe o rețea socială: „În aprilie 1881, într-un articol din «Timpul», Eminescu scria: «A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetățean al acestui stat». Mulțumesc, Eminescu!".
Sunt gesturi care spun totul despre un intelectual, cetățean român de etnie germană, votat președinte al României de peste 13 milioane de români. Urmează o serie de vizite oficiale, invitat de mulți șefi de stat și de guverne ale țărilor lumii, ceea ce, din 1990 încoace, s-a întâmplat, în cazul celorlalți președinți, destul de rar. Ce va fi, ce va urma vom trăi și vom vedea!
