Simţind că i se apropie sfârşitul, un tată vroi ca, înainte de a pleca din lumea aceasta, să dea fiilor săi un sfat, prin care să le arate cum trebuie să trăiască în viaţă. Pentru acest scop, porunci să i se aducă un snop de nuiele. Când fu snopul adus, chemă la sine pe cei trei fii ai săi şi, începând cu cel mai mare şi sfârşind cu cel mai mic, le dădu snopul ca să-l rupă. Toţi încercară, dar niciunul nu putu rupe nici măcar o nuia din el. Atunci tatăl porunci ca să fie snopul dezlegat şi luând dintr-însul nuia după nuia, le rupse pe toate. Copiii săi văzând aceasta îi replicară că, astfel, şi ei ar fi putut rupe nuielile, dar tatăl lor le-a cerut să le rupă atunci când ele erau legate în snop. La aceasta tatăl răspunse:
- Este foarte adevărat că oricare din voi ar fi putut rupe nuielile când nu mai erau legate în snop, dar tocmai prin aceasta eu am vroit ca să vă dau o pildă. Luaţi seama în viaţă! Eu sunt aproape de moarte, iar voi rămâneţi în viaţă. Dacă veţi trăi uniţi prin dragostea frăţească şi vă veţi sprijini reciproc în necazuri, să ştiţi că veţi fi fericiţi şi nici cel mai tare duşman al vostru nu vă va putea face niciun rău. Dacă, însă, va intra discordia între voi şi se va stinge din inimile voastre flacăra dragostei frăţeşti, veţi fi nimiciţi şi veţi pieri - în dezbinări - aşa precum au pierit aceste nuiele când n-au mai fost unite în snop.
Din acest exemplu vedem că acel părinte, gândindu-se la fericirea copiilor săi, le dă sfatul ca să trăiască în dragoste frăţească şi să se sprijine unul pe altul, în nevoi. La fel, Mântuitorul Hristos, gândindu-se la fericirea fiilor săi, la noi oamenii, ne dă, mai mult decât un sfat, ne dă poruncă în acest sens, atunci când zice: „Să vă iubiţi unul pe altul, cum v-am iubit şi eu pe voi" (In. 15, 12).
