Patima lăcomiei pântecelui, deşi aparent inofensivă pentru omul contemporan, este cauzatoare de mult rău pentru suflet. Sfântul Ioan Casian (trăitor în secolele IV şi V pe străvechiul pământ al Dobrogei), analizează în profunzime această patimă şi efectele ei asupra vieţii duhovniceşti. El ne propune drept leac virtutea înfrânării, singura care poate stăvili „pofta nesăţioasă a pântecelui".
Prieteni dragi, iată o poveste plină de tâlc, care ar putea fi relatarea unui eveniment real şi la care merită să reflectăm cu toţii. E legenda celui de-al doilea păcat al lui Adam.
După ce i-a gonit din rai, spune legenda, lui Dumnezeu i s-a făcut milă de Adam şi Eva, văzîndu-i cât se chinuie. Le-a dat meşteşugul de a face pământul roditor, dar le-a poruncit să nu are mai mult decât o brazdă. Roadele culese de pe acea brazdă aveau să le ajungă tot anul. Dar, într-o zi, pe când Eva era însărcinată cu Cain, vine diavolul la ei şi-i întreabă:
-Voi mai aveţi grâu?
-Doar pentru câteva săptămîni.
-De ce nu araţi mai mult, căci o să aveţi copii?…
Iar Eva găsi sfatul înţelept şi chibzuit. Îl convinge pe Adam să facă cum e mai bine, iar în clipa când lanul e mare şi făgăduitor, se arată Dumnezeu, pustieşte lanul şi spune lui Adam:
-Tu, omule nesăţios… De azi înainte poţi ara cât îţi place şi eu îţi voi da iarăşi cât îmi va plăcea mie.
