La Liceul Tehnologic „Traian Vuia" Târgu-Mureş a fost omagiat „1 Decembrie al Literaturii Române", adică EMINESCU!

Distribuie pe:

Vineri, 15 ianuarie 2016, la orele prânzului, la Liceul Tehnologic „Traian Vuia" din Târgu-Mureş a avut loc sărbătorirea lui Mihai Eminescu , Poetul Nostru Naţional, de Ziua Culturii Naţionale. Profesoare inimoase de limba şi literatura română, precum Simona Grif şi Simona Oltean, nu le-a lăsat inima să lase ziua când (oficial) s-a născut „sfântul preacurat al ghiersului românesc" (citat din Tudor Arghezi), „nemarcată" şi neomagiată. Astfel, în „cabinetul" de limba şi literatura română, câteva zeci de elevi, români şi maghiari, în special din clasele a IX-a E şi a XI-a F, au fost martorii şi protagoniştii, totodată, ai unui moment unde… „vioara întâia, a douăşi a treia" a fost „poetul nepereche".

Profesoara Simona Oltean a trecut în revistă prin imagini proiectate pe ecran, însoţite de o muzică adecvată, câteva aspecte mai importante din viaţa poetului, iar elevii Paul Nemeş (cl. a IX-a C) şi Szasz Izabella (cl. a XI-a F), respectiv Peter Elemer (cl. a XI-a A) şi Mătieş Simona

(cl. a IX-a E), au lecturat din postura de… Eminescu şi Veronica, scrisori trimise în epocă, unul altuia, de cei doi îndrăgostiţi.

Subsemnatul, invitat, în calitate de scriitor, care am cercetat viaţa şi opera poetului, dar şi de profesor al şcolii, am vorbit despre viaţa acestuia, insistând pe popasul făcut de poet la Târgu-Mureş, între 1 şi 3 iunie 1866, pe când avea 16 ani, amintind şi cele două repere importante din localitate, cu „poveştile" lor: clopotniţa „Bisericii de lemn", unde se pare că Eminescu a dormit o noapte, graţie preotului-protopop Partenie Trombiţaşşi hanul „La Calul Alb" (clădire aflată actualmente pe strada Călăraşi, aproape vis-a-vis de hotelul „Continental") locul unde junele poet i-a întâlnit pe cei doi seminarişti de la Blaj, Cotta şi Cojocariu, care l-au luat cu ei în trăsură, până la Blaj, loc „punctat" actualmente printr-o placă comemorativă ce este montată pe (fosta) clădire. Un al punct important al cuvântului a fost prezentarea sinusoidalei iubiri între Eminescu şi Veronica, începută, după cum se ştie, în toamna anului 1872, la Viena, context în care am citit şi poezia proprie „Eminescu şi Veronica, la Viena".

Omagierea lui Eminescu a fost şi o invitaţie la cunoaştere prin lecturăa operei geniului poeziei româneşti, a celui care nu credea să-nveţe „a muri vreodată".

Lasă un comentariu