Cazul deputatului Nicolae Păun (şi nu numai) - acuzat de faptul că ar fi folosit bani europeni, destinaţi rromilor, în scop personal - a readus în discuţie aşa-zisa „industriei politică", dar şi problema falşilor „oameni de afaceri". Or, cu privire la aceste aspecte, se cuvine un mic comentariu.
În România postdecembristă auzim, frecvent, sintagma „om de afaceri", încât te întrebi: ce afaceri a făcut x sau y de, în 24-25 de ani, s-a îmbogăţit cât un american (ori alt occidental) în… trei-patru generaţii? Ce-i conferă acestui personaj (numele nu are importanţă, fiind prea mulţi la număr) statutul de „om de afaceri"? Realitatea? La noi, se recunoaşte sau nu, toate averile mari s-au făcut prin afaceri oneroase cu statul, încât au dreptate cei care consideră că „singura industrie care a înflorit în România postdecembristă a fost industria politică." Şi asta pentru că profitul nu se obţine, în genere, doar printr-un schimb de… Gâgă: cumperi ieftin şi vinzi scump (cum se întâmplă în comerţ, mai ales, dar şi în imobiliare etc.). Empiric, nu poţi face bani! Eviţi taxele către stat, închei contracte cu statul şi devii un nabab. Iar, pentru cei ajunşi şi nababi, nu puţini sunt politicieni - oameni care, deşi au, unii, o profesie de bază, au renunţat la ea, intrând în aşa-zisa „industrie politică". Adică, la borcanul cu miere! Iar faptul că unii au mai şi sfeclit-o îl explică corupţia dezvăluită de dosarele DNA din ultimul timp…
Pe de altă parte - apropo de Nicolae Păun - până acum, în România, nu s-au făcut „afaceri europene" în spirit european, ci, mai ales „afaceri cu bani europeni". Iar cine a avut acces la contracte cu statul, la bani europeni (de regulă, politicieni) - fără a fi prins - om s-a făcut. În schimb, dacă a fost prins… vedem acum, în 2016, dar am văzut şi în anii precedenţi, când, nu puţini, şi-au pierdut posturile (ministeriale, chiar), au ajuns chiar prin puşcării!
Să ne amintim de cazul Botiş (fostul ministru al Muncii), care a demisionat, după dezvăluirile presei privind starea de conflict de interese şi analizele Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au scos la iveală că soţia acestuia era consilier pe proiectul „şansa la demnitate", finanţat de UE şi Guvern!
Dar un alt scandal care a pornit de la afaceri cu bani europeni a fost, nu demult, şi cel în care a fost implicată fosta jurnalistă Melania Mandas Vergu - ex-consilier personal al fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, acuzată de infracţiuni contra fondurilor comunitare. Ca să nu mai vorbim de primul scandal de scurgere a banilor europeni „în familie". Este vorba de cazul Puwak, fost ministru PSD al Integrării, care şi-a folosit influenţa funcţiei pentru a dobândi pentru familia sa, în februarie 2002, un contract derulat pe bani europeni, în cadrul Programului de Formare Profesională „Leonardo da Vinci". Cazul a fost scos la iveală tot de presă, ministresa Hildegard Puwak fiind obligată şi ea să demisioneze, anchetele dovedind că în proiecte era implicată atât familia sa, cât şi rude din Germania ale doamnei Puwak.
Or, acestea - dar parcă numai ele?! - au fost afaceri „cu bani europeni", nu „afaceri europene", în spirit european!
Aşadar, gestul celor care au susţinut programul european „Erasmus pentru tinerii antreprenori" este cu atât mai binevenit „cu cât, şi după episodul Adrian Severin suntem priviţi la Bruxelles ca nişte ciorditori de ultimă speţă! Deocamdată, ne place ori nu să recunoaştem, asta-i situaţia. Oricum, cei care fac afaceri cu statul, cu bani europeni, pot fi ciorditori, într-adevăr, dar nu „oameni de afaceri"!
