Sssst… - doarme Pământul!...

Distribuie pe:

Peste 40 de orașe din România participă, azi, 19 martie, la evenimentul global Ora Pământului, alăturându-se altor peste 7.000 de localități din aproape 200 de țări de pe glob, pe teritoriul cărora vor fi organizate evenimente culminând cu stingerea simbolică a luminilor de către instituțiile publice, între orele 20.30 - 21.30. Sloganul din acest an al acțiunii este „Dăruiește naturii din energia ta". La București, Ora Pământului va fi marcată printr-o plimbare pe biciclete, care va începe la ora 20.30, în momentul stingerii luminilor.

Printre cele 40 de orașe din România care au confirmat participarea la eveniment, se numără și municipiul Sighișoara. După o amplă campanie mediatică desfășurată online în perioada 7-19 martie, pentru marcarea evenimentului, iluminatul public în Cetatea Medievală precum și în imobilele deținute de persoane fizice și juridice implicate în campanie va fi întrerupt între orele 20.30 și 21.30.

În același interval orar, bezna va învălui și balconul Primăriei municipiului Târgu-Mureș.

Ora Pământului a debutat în Australia, la Sydney, la 31 martie 2007, când două milioane de oameni și sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră, iar în prezent, evenimentul se bucură de susținerea a peste două miliarde de oameni de pe planetă..

Lasă un comentariu