Aș vrea să mă înșel, să cred că, totuși, cei 150 de ani de la nașterea lui George Coșbuc se vor sărbători cum se cuvine...
L-am sunat pe custodele actual al Casei Memoriale de la Coșbuc, să-l anunț și să-i cer concursul pentru a organiza un eveniment evocator, omagial, în micul amfiteatru din curtea Casei Memoriale, cu scritori și oameni de cultură mureșeni.
Am rămas mut când mi-a spus că nu crede că va fi deschisă Casa Memorială în 18 septembrie 2016, în zi de duminică, cu doar două zile înainte de aniversarea poetului. „Se lucrează încă, se fac amenajări..." Credeam că nu înțeleg bine - la ceas de sărbătoare încă se fac amenajări - dar ce-au făcut până acum? Cu ce s-au ocupat? Nu știau că înaintea sărbătoririi poetului vor veni vizitatori? Sau nu mai contează drumul pe care-l bat până acolo? Și așa, George Coșbuc nu e acasă, e la Cimitirul Bellu, de ce să țină ei deschise ușile casei natale a poetului.
Mi-e sufletul plin de amărăciune.
De câteva zile și nopți adun materiale, tehnoredactez, pregătesc o antologie dedicată lui George Coșbuc, pregătesc numărul din septembrie al revistei Vatra veche cu multe materiale dedicate poetului din Hordou....
Dar eu sunt o persoană particulară, inițiativele mele de a-l omagia pe poet vin dinspre sentimentele mele față de un autor și față de o operă. Nu am sarcini, nici obligații de serviciu în acest sens!
Nu cred că școlile se vor întrece, la orele de română, să spună ceva despre George Coșbuc. Sunt alte chestiuni arzătoare la ordinea zilei, poate.
Sau cer eu prea mult, am așteptări prea mari?
Nu aștept festivisme, formalizări, bifări, dar chiar să ignori o astfel de aniversare, mi se pare scandalos.
As vrea să mă înșel, aș vrea ca toate gândurile mele negre să fie doar un coșmar din care să mă trezesc în acest septembrie încărcat de lumină și culoare.
În care simți cum Poetul e suflet în sufletul neamului său...
