ASA nu a scăpat de pericolul falimentului: „Acum primează salvarea clubului"

Distribuie pe:

ASA Tg.-Mureș a pierdut la limită meciul cu Dinamo, scor 0-1, la capătul unui joc slab de ambele părți, consideră antrenorul ardelenilor, Dan Alexa. Însă tehnicianul este mai îngrijorat de viitorul clubului, care e în pericol să dispară, dacă problemele financiare nu se vor rezolva.

Fosta vicecampioană a României a evitat în ultima clipă falimentul, însă pericolul ca ASA să nu mai existe nu a dispărut complet. „Săptămâna viitoare o să primim sigur penalizarea de puncte. Se poate ajunge la faliment, dacă nu se rezolvă problemele financiare. Acum primează salvarea clubului. Se caută soluții și așteptăm reorganizarea clubului. Săptămâna trecută s-a plătit o parte dintr-un salariu. Oamenii de acolo au încercat să miște lucrurile, sunt niște oameni care vor să salveze clubul", a explicat Alexa, la finalul partidei din Ștefan cel Mare. În ceea ce privește partida cu Dinamo, tehnicianul mureșenilor s-a arătat deranjat de atitudinea elevilor săi în prima repriză. „Prima repriză a fost foarte proastă. Mult mai bună a fost repriza a doua, am avut ocaziile noastre, una dintre ele, foarte mare. Dar puteam și să pierdem mai clar, pentru că Dinamo a avut un penalty. Dacă aveam mai mult curaj de la început puteam obține mai mult.

M-a deranjat teama din prima repriză. Dar, una peste alta, a fost un joc prost de ambele părți, un meci urât și, din păcate, ne întoarcem fără vreun punct la Tg.-Mureș", a precizat Dan Alexa.

Lasă un comentariu