Oprirea fumatului înseamnă totodată întreruperea aportului de nicotină în organism, aceasta fiind responsabilă de producerea dependenței.
Experiența americană în domeniul rolului pe care trebuie să-l aibă corpul medical în oprirea fumatului oferă unele soluții interesante. Astfel, s-a considerat necesar ca, pentru creșterea intervenției clinicienilor asupra fumătorilor să se procedeze în felul următor: a) în cadrul asistenței medicale, intervențiile pentru oprirea fumatului să fie instituționalizate; b) medicii și pacienții acestora trebuie să fie „plătiți" de agenții de asigurare pentru sfaturile și farmacoterapia urmate în scopul opririi fumatului.
Clinicienii trebuie să adapteze intervențiile motivaționale pentru fiecare fumător în parte, mai ales când sunt confruntați cu cazuri de persoane care nu sunt încă hotărâte să abandoneze fumatul. Principiile asistenței medicale trebuie să reflecte obligațiile sistemului sanitar de a interveni la timp și într-un mod adecvat asupra pacienților care fumează. Pachetul de recomandări dedicate opririi fumatului ar trebui inclus ca o parte a educației studenților mediciniști. Însușirea de către medicul în formare a „metodologiei de lucru cu fumătorul" riscă să nu aibă rezultatul scontat dacă, în același timp, nu i se impune acestuia convingerea că stoparea fumatului reprezintă un standard al unei bune activități practice. Dezvoltarea consultațiilor de tabacologie în Franța, încă din anul 1999, a fost însoțită de constituirea unui sistem informațional electronic pentru a evalua aplicabilitatea acestor servicii la nevoile fumătorilor.
Fumatul permanent, prin ținerea continuă a țigaretei pe buze este cel mai nociv sistem de fumat: în loc de jumătate de țigaretă care se fumează obișnuit, un astfel de fumător inhalează gazele și particulele întregii țigarete, ba, în plus,el inspiră și produsele rezultate din arderea completă, din curentul secundar de fum, mult mai concentrat în monoxid de carbon. La fel de greșit este obiceiul de a rupe țigara în două jumătăți și a le fuma pe rând: scurtându-se lungimea, filtrarea particulelor scade proporțional, iar cantitatea de particule și gudroane inhalate crește.
Fumatul poate fi considerat un proces „cronic", cu perioade scurte de remisiune. Intervenția în cadrul acestui proces este foarte dificilă.
Intensitatea dependenței de nicotină este dovedită de greutatea cu care majoritatea fumătorilor se lasă de fumat. Chiar și în urma celor mai intense măsuri, doar cel mult 20% dintre cei care încearcă în mod serios să se lase de fumat rămân abstinenți peste un an, iar dintre cei care se bazează doar pe voință, reușesc doar 3%.
O condiție esențială în sprijinul unui fumător pentru a-l determina să renunțe la țigări este dorința acestuia de a opri consumul de tutun. Nu se pot acorda sfaturi anti-fumat sau recomanda metode de tratament al dependenței nicotinice contra voinței fumătorului.
Stoparea fumatului, respectiv „înțărcarea tabagică" constituie un act medical pentru medic și un act de voință din partea fumătorului.
Statistic, aproximativ 2/3 dintre fumători conștientizează că „nu fac bine fumând", dar continuă să o facă sau amână momentul când vor arunca țigările. Unii au încercat deja să renunțe o dată sau de două ori și au eșuat. Există și dintre aceia care, în fiecare an, au tentative de renunțare la fumat. În cele mai multe cazuri, aceste încercări nu au fost urmarea apelării la cabinete anti-fumat sau la prescripții medicale de terapie a sevrajului.
Astăzi, nu mai există niciun fel de dubiu că abandonarea fumatului este însoțită rapid de un efect benefic asupra sănătății. Există beneficii aproape imediate: la 20 de minute după ultima țigară, frecvența cardiacă și temperatura corpului devin egale cu cele ale nefumătorilor, iar la 8 - 12 ore după ultima țigară, monoxidul de carbon din sânge este înlocuit de oxigen.
Cu toate că procesul de motivație al opriri fumatului este ușor de realizat, renunțarea este un proces complex, care trece prin mai multe etape.
Atitudinea față de abandonarea fumatului în rândul școlarilor este, în acest context, de un interes deosebit. Astfel, cu ocazia unui studiu efectuat în colectivități de copii și tineri din județul Mureș, s-a observat că procentul fumătorilor (zilnici și ocazionali) care ar dori să abandoneze fumatul este mai mic la liceu comparativ cu gimnaziul.
Succesul renunțării la fumat depinde de: motivație, planificare și susținere. Rolul medicului, al consilierului este de a induce fumătorului: căldură, înțelegere, acceptare și respect. În multe spitale care au printre obiective și încetarea fumatului, consilierea se face de la persoană la persoană, pentru pacienții internați și parteneri.
