* “Nașterea poporului român nu a fost rodul unei combinații «in vitro» după alchimii romane, și nici nu s-a făcut după vreo rețetă de cocktailuri migratoare, după cum încearcă să ne învețe unii venetici. Pământul ereditar al românilor a fost dintotdeauna cel pe care l-au avut ancestralii noștri certificați de memoria istoriei scrise sau vorbite, iar dreptul acestui pământ nu este unul tranzitoriu și nu poate fi uzurpat nici măcar prin tăișul sabiei, bubuit de tun sau tratate semnate cu pistolul la tâmplă. ABC-ul românității nu poate fi învățat la școala teoriilor fandosite, ci la altarul sacrificiului pentru măreția neamului românesc”.
Mircea Chelaru (1949 - ), general cu patru stele, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, om politic, eseist, istoric, vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
***
* “O, voi, guvernanților, care prin naștere, prin avuții, prin inteligență sunteți în capul nației, fiți demni de misia (misiunea) ce vă este încredințată. Duceți la bun sfârșit marea noastră întreprindere de dezvoltare și ridicare a țării. Să vă țineți de popor și obiceiurile strămoșești, atât cât nu suntem împotriva dreptei cugetări. Să trăiți și să muriți români, aducându-vă aminte de marea îndatorire și frumoasa făgăduință ce pe patul de moarte ne-a lăsat-o Ștefan cel Mare: «Dacă dușmanii țării v-or prescrie (pretinde, obliga) condiții rușinoase, atunci mai bine muriți prin sabia lui decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării noastre»“.
Mihai Kogălniceanu (1817-1891), ministru de interne, externe, plenipotențial, istoric, orator, scriitor român, patriot
***
* “Mii de ani, străbunii noștri geto-daci, daco-romani / Fost-au greu loviți cu arme de barbari și crunți dușmani. Sub potopul de invazii în robie au căzut, / Dar credința-n biruință și-n dreptate le-a fost scut. În furtunile urgiei dintre ei s-au ridicat / Mari eroi ce-n lupte grele pe dușmani i-au spulberat. Noi, românii, știm ierta, / Însă nu putem uita / milenare pătimiri / Ce străbunii îndurară / Crunt bătuți de crânceni zbiri, / Mai cruzi decât orice fiară, / Ajunși sclavi mai jos de vite / Cu coarne și cu copite; Trăind viața mult amară / În străbuna noastră țară... Cine-n Sfânta Românie cu românii «frate» nu-i, Să se ducă unde-i place pe largul Pământului. S-au făcând cum e mai bine / Pentru ai săi și pentru sine, / Să se ducă întoarsă cale / În țara națiunii sale”.
Mihai Robu (1906-1995), poet, scriitor, dascăl maramureșean
P.S. “Acest dascăl relatează că știe de la tatăl său, fost învățător și cantor, că pe vremea Austro-Ungariei, în școlile din Ardeal, elevii unguri învățau în clase încălzite cu lemne românești, iar elevii români învățau în clase neîncălzite. “Auziți frați români? Cine ne dau lecții de democrație? Treziți-vă dacă nu vreți ca nepoții, copiii sau noi să avem parte de un astfel de tratament de la «marii democrați europeni», care, parcă, așa cum ar spune un țăran, ei sunt aceea care au inventat coada de la mătură” (n.a.)
