Trei feţe:
Copilul râde: „Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă: „Jocul şi-nţelepciunea mea-iubirea!"
Bătrânul tace: „Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"
„Luna florilor" mereu ne readuce aminte de Lucian Blaga (n. 9 mai 1895-d.6 mai 1961)
Îngândurat, precum era de o bună bucată de vreme, moşu'Anghel, ţăran vrednic şi cuminte în satul lui transilvan, Lancrăm, se întreba, într-o doară: „Ce rost are să ne mai naştem dacă şi aşa murim?! Pentru că mult prea repede viaţa trece în moarte, în urma noastră nerămânând decât numele scrijelit pe crucea mormântului, iar dacă omenirea ar dispărea n-ar avea cine să-l mai rostească!"
Ce temut avertisment peste timp! Gândit şi rostit de acest vrednic şi cuminte plugar, demn urmaş şi rudă apropiată al unui vestit consătean de-al său: filozoful-poet Lucian Blaga. Dar şi cât adevăr în mintea lui ageră şi în sufletul său blând, de locuitor al satului în al cărui nume întrezărim o picătură din fierbinţeala lacrimilor ce par a se prelinge din ochii nefireşti de albaştri, iviţi din coloritul zugrăvelii chipului lui Lucian Blaga dintr-un tablou care stă atârnat sub grinda crăpată şi înnegrită a casei sale părinteşti din satul Lancrăm, transformată în muzeu. Acest tablou-portret poartă semnătura olografă a unei talentate pictoriţe secuiene din Ojdula-Covasnei: Monica Gastone Şipoş, membră-activă a Despărţământului Miercurea Sibiului al Asociaţiunii Transilvane ASTRA. Măiastra-i creaţie întregeşte zestrea de frumuseţi a acelei Case Memoriale Lucian Blaga , păstrătoare a vechilor amintiri ale familiei acestui distins fiu al satului Lancrăm, aşezare transilvană mângâiată de apele limpezi şi reci ale legendarei Văi Frumoase a Sebeşului. Şi ce inexplicabile coincidenţe! Deopotrivă înălţătoare şi triste, din viaţa de numai 66 de ani a acestui om. Asemeni destinului răspândirii şi înţelegerii operei sale scrise, devenite, între timp, de însemnătate universală. Ca urmare, la un moment dat, Lucian Blaga a fost propus a fi distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, argumentându-se că scrierile sale caută şi găsesc răspunsuri la întrebări încă negândite, nerostite şi nescrise de nimeni.
Prefaţând apropiata împlinire a 123 de ani de la naştere (duminică, 6 mai) şi 57 de ani de la moarte (miercuri, 9 mai), ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i facă ţărâna de pe acoperământul mormântului său cât mai uşoară, iar somnul cât mai lin cu putinţă. Şi creaţia sa literară şi ştiinţifică nemuritoare! Asemeni amintirii numelui său frumos şi melodios, regăsit într-un izbutit vers închinat coloratelor şi înmiresmatelor flori ale lunii mai, anotimp în care se îngemănează cele două date ale începutului şi sfârşitului vieţii lui Lucian Blaga.
NOTĂ: De cutreieraţi uliţele satului său natal îi veţi da dreptate poetului-filozof când spune că veşnicia s-a născut la sat: „Femeie,/ce mare porţi în inimă şi cine eşti?/Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,/să te ascult/şi clipele să-mi pară nişte muguri plini/din care înfloresc aievea-veşnicii" (…) ; „Pământule, dă-mi aripi:/săgeată vreau să fiu, să spintec/nemărginimea,/să nu mai văd în preajmă decât cer,/deasupra cer, şi cer sub mine"(…); „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori morminte/ (…) eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-/şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micşorează, ci tremurătoare/măreşte şi mai tare taina nopţii,/aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/cu largi fiori de sfânt mister/şi tot ce-i neînţeles/se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari,/sub ochii mei-/căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte" (Din volumul „Poemele lumii", anul 1919).
HRISTOS A ÎNVIAT!
