Existențial, omul se exprimă și se realizează în diferite medii, în diferite comunități. Dintre acestea, școala este una de foarte mare importanță. Școala, cu toate nivelurile ei, inclusiv grădinița, constituie un factor esențial care marchează existența individului și a grupului. Peste două decenii de viață ni le petrecem în instituțiile de învățământ sau sub semnul obligațiilor școlare și universitare. Instituțiile de învățământ, în mod ideal, constituie mediul favorabil învățării, formării culturii generale și de specialitate, a pregătirii pentru exigențele vieții social-profesionale, civice, politice, culturale. Școala creează tinerilor deschideri pluriculturale și interculturale, îi informează și-i formează în perspectiva cunoașterii problemelor lumii contemporane, a problematicii omului. Școala le deschide tinerilor perspective profesionale, perspective de integrare în viața civică, politică și culturală a comunității, le întreține interesul pentru a se autocunoaște, autoevalua și autoeduca. Școala are, de asemenea, și îndatorirea de a corecta greșelile de educație primite în familie, de a suplini unele dintre funcțiile acesteia.
Întrucât educația este funcție esențială și permanentă a societății, este îndreptățită situarea educatorului în centrul reflecției despre devenirea umană și a acțiunii politice de creare a oportunităților sociale de instruire și educație.
Deși se aseamănă muncii unui sculptor care realizează o statuie dintr-un bloc de piatră, activitatea educativă este cu mult mai grea și mai anevoioasă, deoarece ființa umană dispune de libertate și voință. Dăltuirea ființei umane depinde atât de personalitatea educatorului, cât și de modul în care subiectul de educat acceptă acest lucru. Un raport model este cel stabilit între mamă și copil; nu există un educator mai bun, mai conștient de scop, mai curat în intenții, ca mama. Un asemenea raport trebuie să existe și între profesor și elevi, raport care trebuie să se bazeze pe iubire, încredere și libertate. Educația este extrem de importantă din punct de vedere moral, cultural și mai ales social, pentru că ea înseamnă formarea omului în comunitate, prin comunitate și pentru comunitate. Omul trăiește într-un mediu social în care trebuie să relaționeze cu toți cei din jurul său.
Pe de o parte, educația este o realitate psihosocială foarte complexă și extrem de bogată în sensuri și consecințe majore, specifice numai ființei umane; pe de altă parte, educația trebuie abordată în mod necesar la un nivel de conceptualizare și de analiză metodică, specific pedagogiei, în calitate de știință socio-umană specializată în studiul educației. Putem defini educația ca fiind activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalității, pe baza corelației educator-educat, realizată într-un cadru formal, nonformal și informal, prin acțiuni care au un conținut moral, intelectual, tehnologic, estetic și fizic, deschis în direcția “noilor educații” în calitatea acestora de răspunsuri pedagogice la problematica lumii contemporane.
