Senatul a făcut primul pas pentru înființarea registrului național cu infractorii sexuali!

Distribuie pe:

În ședința de luni, 15 octombrie 2018, Senatul a adoptat, cu 101 voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind înființarea registrului automatizat național cu autorii contravențiilor și infracțiunilor sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor.

„În scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală, precum și pentru a evita riscul recidivei, se organizează registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor.

Registrul se organizează de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), se păstrează de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu, și va ține evidența persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ, potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile prevăzute la art. 1 (2) de către organele române competente, persoanelor de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și ale autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni din cele enumerate la art. 1 (2), persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților altor state cu privire la săvârșirea unei infracțiuni din cele enumerate la art. 1 (2) și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.

Nu se înscriu în registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unul proces penal", se arată în proiectul de lege adoptat de Senat.

Printre faptele de infracțiune sexuală prevăzute în Codul Penal, care se vor introduce în registru, potrivit inițiativei, se numără infracțiunea de trafic de persoane (prevăzută la art. 210), infracțiunea de trafic de minori (prevăzută la art. 211), infracțiunea de proxenetism (prevăzută la art. 213), infracțiunea de exploatare a cerșetoriei (prevăzută la art. 214), infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie (prevăzută la art. 215), infracțiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate (prevăzută la art. 216, infracțiunea de folosire a prostituției infantile prevăzută la art. 217), infracțiunea de viol (prevăzută la art. 218) și infracțiunea de agresiune sexuală (prevăzută la art. 219).

Inițiatorii proiectului susțin că, potrivit MAI, zilnic, în România, au loc cel puțin cinci cazuri de viol.

„Prezentul proiect introduce și necesitatea obținerii unui extras de pe registru înainte de angajarea personalului pe anumite domenii precum sănătatea, educația, sănătatea publică sau apărarea, pentru a ajuta angajatorul să nu facă angajarea persoanelor ce se fac vinovate de fapte cu caracter sexual sau care implică minori, în cunoștință de cauză.

Faptele de natură sexuală reprezintă unul din cele mai mari pericole sociale la ora actuală. Acest lucru e cu atât mai grav cu cât victimele crimelor de natură sexuală sunt preponderent persoane de sex feminin sau minori.

Pedofilia și incestul distrug viețile copiilor înainte ca acestea să fi avut șansa să înceapă. Zilnic, conform MAI, au loc, în medie, cinci cazuri de viol în România", se precizează în expunerea de motive.

Proiectul urmează să ajungă la Camera Deputaților (for decizional), pentru dezbatere și vot. 

Lasă un comentariu