MUZICĂ ȘI POEZIE, LA SIMPOZIONUL “ROMULUS GUGA”

Distribuie pe:

Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureș a găzduit miercuri, 12 decembrie, simpozionul “Romulus Guga”, prilejuit de lansarea volumului antologic “O sută și una de poezii”, tipărit în condiții grafice de excepție, la Editura Academiei Române, București, 2018, cu o prefață și selecție a reperelor critice semnate de Constantin Cubleșan. Referenți: prof. univ. dr. Mircea Braga și prof. univ. dr. Iulian Boldea, redactor-șef al Revistei “Vatra” din Târgu-Mureș.

Manifestarea, organizată de Fundația Culturală “Romulus Guga” - președinte - prof. univ. dr. Voica Foșoreanu - a fost un “regal” literar-artistic, la benefica interferență între muzică și poezie.

Evenimentul a debutat cu un microrecital de muzică clasică susținut de Daria Ruxandra Macarie (pian) și David Modiga (vioară), elevi ai Liceului Vocațional de Artă, îndrumați de doamnele profesoare Aved Eva și Kecses Aved Erika, urmat de un moment liric, cu versuri din creația celui omagiat, în interpretarea actorilor Nicolae Mihoc și Costin Gavăză, de la Teatrul Național, și s-a încheiat, “simetric”, cu un microrecital de doine interpretate la caval și tulnic de muzicianul Vasile Crișan din Reghin.

Prezență devenită tradițională în cadrul manifestărilor culturale de ținută, la eveniment a participat vicepreședintele Consiliului Județean, dl Alexandru Cîmpean.

Despre carte și autor au conferențiat: criticul literar prof. univ dr. Cornel Moraru, poetul și criticul prof. univ. dr. Iulian Boldea, poetul și eseistul prof. dr. Valentin Marica, “numitorul comun” al abordărilor constituindu-l pledoaria pentru re-descoperirea, re-definirea și asigurarea posterității unui univers poetic plasat sub semnul trecerii, al vulnerabilității și singurătății, al etern nerezolvatului conflict dintre eul creator și universul ostil.

... Un univers poetic în care - notează Cornel Moraru - “luciditatea actului poetic intensifică tensiunile și trăirile de moment ale eului, oricât de vulnerabil se simte acesta în confruntarea cu disconfortul cotidian tot mai agresiv”, și în care - observă Iulian Boldea - “fie că este vorba de poezie, roman sau dramaturgie, poetul se întoarce mereu asupra propriei sale alcătuiri”, în ceea ce Valentin Marica numește, la rândul său, “un efort de re-ordonare a lumii, prin înălțare spirituală, prin nădejdea și așteptarea unui timp mai prielnic, un timp al binelui”.

...Sunt doar câteva frânturi din aprecierile filologilor amintiți, posteritatea lui Romulus Guga, nu doar ca poet, romancier, eseist și dramaturg, ci și ca “arhitect” al edificiului cultural mureșean (redactor-șef al Revistei Vatra în perioada 1971-1983), urmând a constitui, în 2019, tema unui simpozion de anvergură națională, organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie și Științe Tehnologice din Tâgu-Mureș, eveniment anunțat, în cadrul manifestării de miercuri, de prof. univ. dr. Iulian Boldea, directorul Consiliului Școlii Doctorale (CSD) din cadrul Universității.

 

Lasă un comentariu