O MUREŞEANCĂ, PRINTRE LAUREATELE FOTBALULUI FEMININ ÎN ANUL 2018

Distribuie pe:

Sala “Horia Demian” din Cluj-Napoca a găzduit, recent, Gala fotbalului feminin, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune jucătoare ale anului 2018 din România, eveniment organizat de Federaţia Română de Fotbal. Printre laureatele galei s-a numărat şi Mădălina Paula Boroş, de la CSM Târgu-Mureş, care a fost desemnată cea mai bună jucătoare din Seria a 3-a a Ligii a III-a de fotbal. În vârstă de 18 ani, Mădălina a fost convocată, în acest an, de mai multe ori la naţionala Under 19, dar şi la naţionala de futsal a României. Titlul de cea mai bună jucătoare a anului a revenit Teodorei Meluţă, de la campioana “U” Olimpia Cluj. De asemenea, Ioana Bortan, de la Olimpia Cluj, a primit premiul de excelenţă pentru întreaga sa activitate din 2018. Jucătoarele au fost premiate de către directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, şi de managerul Departamentului de Dezvoltare Fotbalistică, din cadrul FRF, Ciprian Paraschiv.

Lasă un comentariu