Motto: “Trebuie să ne reamintim mereu că suntem vecini, iar nu parte a continentului” (Henry St. John, viconte Bolingbroke, eseist și om politic englez, 1678-1751)
Parlamentul britanic este format din Camera Comunelor (650 de membri aleși, provenind din Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor) și Camera Lorzilor (760 de membri numiți) * Camera Lorzilor este formată din lorzii spirituali (Lords Spiritual), respectiv arhiepiscopi și episcopi ai Bisericii Anglicane (care rămân în funcție atâta timp cât dețin și funcțiile ecleziastice) și membri din rândul nobilimii (Lords Temporal), ereditari sau numiți de regină * Premisele instituirii Parlamentului englez au fost create de semnarea, în 1215, de către regele Ioan fără Țară, a Magnei Charta, document ce îngrădea puterea monarhului * Primul Parlament este menționat în secolul al XIII-lea, în timpul domniei lui Henric al III-lea * Separarea Parlamentului în Camera Comunelor și Camera Lorzilor s-a petrecut în 1341, în timpul lui Eduard al III-lea * Camera Comunelor are puteri mai mari decât cea a Lorzilor și poate adopta legi respinse de aceasta * Marea Britanie nu are o Constituție scrisă.
Palatul Westminster - sediul Parlamentului - a fost ridicat pe locul primului palat al lui William Cuceritorul, descendent al vikingilor, rege al Angliei în perioada 1066-1087. Reconstruit în epoca victoriană, se întinde pe o suprafață de peste 3 hectare, fiind un amestec de clădiri, curți, pasaje, ganguri și coridoare. Are 100 de scări, peste 1.000 de încăperi și aproape 5 kilometri de pasaje. Westminster Hall este cel mai faimos loc din incinta Parlamentului și cea mai mare din sală din Europa medievală, acoperită cu un acoperiș fără susținere.
Interzis duelul cu săbii! - În Camera Comunelor, membrii partidului aflat la guvernare ocupă băncile din față, iar cei ai opoziției pe cele din partea opusă. Distanța dintre bănci este inscripționată pe podea, cu dungi roșii, de dimensiunea a două lungimi de sabie. Parlamentarii (MPs - members of the Parliament) nu au voie să depășească aceste linii, “astfel încât adversarii politici nu se angajeze într-un duel, în timpul dezbaterilor”.
Accesul în Camera Comunelor în ținută cu săbii și armuri a fost interzis încă din 1313, de către regele Eduard al II-lea, dar și în zilele noastre, umerașele din vestiarele parlamentarilor sunt prevăzute cu panglici roșii, pe care aceștia își pot agăța săbiile. În centrul încăperii se găsește Masa Camerei Comunelor, unde este amplasat sceptrul președintelui Camerei (The Speaker). În urmă cu 300 de ani, băncile din Camera Comunelor au fost confecționate din piele de culoare verde, și așa au rămas și în zilele noastre. Și Podul Westminster, care duce la Parlament, este vopsit tot în verde. În schimb, băncile din Camera Lorzilor sunt tapițate cu piele de culoare roșie.
Locuri în picioare! - Deși sunt 650 de parlamentari, Camera Comunelor are doar 427 de locuri - ceea ce înseamnă că sunt “locuri în picioare”, mai ales la… zile mari, ca de pildă la adoptarea bugetului.
De mai bine de patru secole, ziua de muncă la Camera Comunelor începe cu rugăciuni, care durează trei minute, timp în care parlamentarii trebuie să stea cu fața la perete.
Fără aplauze și fără “tiutun”! - Se aplaudă foarte rar în Camera Comunelor. Tony Blair a fost ovaționat în ziua în care a devenit prim-ministru și a părăsit Parlamentul. A fost, de asemenea, un ropot de aplauze pentru Sir Robert Rogers (funcționar în cadrul Camerei Comunelor), în ziua în care s-a pensionat. Sir Robert a descris momentul ca pe unul “extrem de emoționant”. Însă deputatul conservator Jacob Rees Mogg a spus: “Cred că aplauzele reprezintă o manifestare cam modernă pentru Camera Comunelor”.
Fumatul în incinta Parlamentului a fost interzis încă din secolul al XVII-lea, deși, la intrarea în Camera Comunelor, există, de veacuri, o tabacheră, dar nimeni n-o mai folosește. (Totuși, nu există probe în acest sens, notează surse mass-media.)
“Drumul” legilor - lung și complicat - Când un proiect de lege este trimis de la Camera Comunelor la Camera Lorzilor, grefierul scrie pe copertă “Soit bail as Seigneurs”, ceea ce înseamnă: “Să fie trimis la Camera Lorzilor”, în franceza normandă.
Apoi, documentul este legat cu panglică verde (culoarea Camerei Comunelor) și cărat, în mână, prin coridorul central, până la Camera Lorzilor.
Pentru ca un proiect să devină lege, regina trebuie să-și dea “consimțământul regal” (“Royal Assent”) și să-l semneze. Regina poate să-l respingă, să-l refuze sau să-și amâne consimțământul, dar niciun monarh n-a uzat de această prerogativă, din 1708, când regina Anne a refuzat un proiect de lege privind miliția scoțiană.
Accesul reginei în Camera Comunelor, interzis! - Constituțional, monarhului nu i se permite să intre în Camera Comunelor. Regina are rezervat un tron în Camera Lorzilor, pe care îl ocupă, în fiecare an, când își susține discursul la deschiderea oficială a lucrărilor Parlamentului. Niciun monarh nu a intrat în Camera Comunelor, din 1642, când Charles I a dat buzna în incintă pentru a aresta cinci membri ai Parlamentului, acuzați de trădare.
Regina, purtând corona regală, se deplasează, într-o caleașcă aurită, de la Palatul Buckingham la Camera Lorzilor, intrând pe “Ușa Regală”, în timp ce, din Hyde Park și din Turnul Londrei se trag salve de tun.
Înainte de sosirea reginei, garda regală controlează, cu o lampă străveche, beciurile palatului. Obiceiul datează din 1605, când, în ziua deschiderii lucrărilor Parlamentului, G. Fawkes a intenționat să dea foc clădirii. Odată așezată pe tronul special din Camera Lorzilor, regina își trimite un reprezentant la Camera Comunelor, pentru a-i invita pe “onorabilii membri” la ceremonie. Dar, când mesagerul regal ajunge la Cameră, i se închide ușa-n nas, ceea ce simbolizează “dreptul membrilor Camerei de a lucra nestingherit”. Pentru a i se deschide ușa, mesagerul reginei trebuie să bată de trei ori.
“Sacul de lână”, simbol al bogăției - Tronul președintelui Camerei Lorzilor este numit “Woolsack” - “Sac de lână”- o pernă mare, umplută cu lână, acoperită cu stofă roșie, simbolizând bogăția Regatului. Obiceiul datează din timpul domniei lui Edward al III-lea (secolul al XIV-lea), când comerțul cu lână era una dintre cele mai importante ramuri ale economiei britanice.
Fără cuvinte de ocară în Parlament! - Parlamentarilor le este interzis să înjure sau să folosească expresii ce ar putea “să aducă ofensă demnității Parlamentului”. De asemenea, nu le este permis să-și insulte colegii sau să-i acuze de necinste. Probabil, de aici provin formulări precum “onorabilul membru, din dreapta” - cu referire la un coleg din opoziție, sau “a fi zgârcit cu adevărul”, în loc de “a minți”.
De altfel, dintre toate regulile legislativului britanic, cele mai ciudate vizează “limbajul neparlamentar”. De secole încoace, președintele Camerei îi întrerupe și îi mustră pe cei care folosesc un limbaj abuziv, insultător sau calomnios.
Nu este permis, de exemplu, să spui despre un coleg parlamentar că este mincinos, ipocrit, trădător sau beat. Iată câteva cuvinte considerate, din timpuri străvechi, ca fiind “neparlamentare”: măgar, escroc, laș, ignorant, haimana, huligan, ipocrit, idiot, piticanie, guzgan/șobolan, nătărău, informator, porc, femeie ușoară, trădător.
Dacă vreun membru al Parlamentului folosește un limbaj necorespunzător, președintele îl invită să-și retragă cuvintele (așa cum s-a întâmplat în cazul laburistului Tom Watson în 2010, când l-a numit pe ministrul educației, Michael Gove, “un sfrijit mizerabil”), în caz contrar, i se va cere să părăsească sala, ba chiar se poate trezi că “i se taie” ziua de muncă.
Parlamentarii au găsit modalități inedite de a evita sancțiunile pentru utilizarea “limbajului neparlamentar”. În loc de: “Onorabilul coleg a spus o minciună”, se spune: “Onorabilul coleg a comis o inexactitate terminologică”. În 1983, laburista Clare Short a evitat folosirea cuvântului “beat”, numindu-l, eufemistic, pe ministrul muncii, “incapabil”. În secolul al XIX-lea, liderul opoziției (și viitor prim-ministru), Benjamin Disraeli, a fost rugat să-și retragă afirmația potrivit căreia “jumătate dintre membrii guvernului sunt niște măgari”. El s-a conformat, spunând: “Domnule președinte, îmi retrag declarația: jumătate dintre membrii guvernului nu sunt niște măgari”.
“Onorabili membri colegi…” - Membrilor Camerei le este interzis să se adreseze unul altuia spunându-și pe nume, toate observațiile, remarcile și comentariile trebuie transmise “onorabililor membri colegi” prin intermediul Speaker-ului. Doar acesta are dreptul să folosească numele de familie ale “onorabililor” și să-i mustre pe cei care nu respectă formula de adresare reciprocă impusă.
Reguli stricte privind audiovizualul… - Deși parlamentarii au voie să dețină dispozitive electronice - “cu condiția ca acestea să nu provoace perturbări și să nu fie folosite în așa fel încât să afecteze buna-cuviință” - acestea trebuie să fie setate pe modul silențios și nu pot fi folosite “pentru a filma, a fotografia sau a face înregistrări audio în incinta sau în împrejurimile Camerei”. Cât despre a da un telefon - nici vorbă! Prima dată când unui post de televiziune i s-a permis să pătrundă cu camerele de luat vederi în Parlament a fost în 1989. Potrivit regulamentelor BBC privind radiodifuziunea, “niciun extras din procedurile parlamentare nu poate fi folosit în vreun program de divertisment sau de satiră politică”. Excepțiile sunt extrem de rare.
…și ținuta parlamentarilor - Regulile stricte ale Parlamentului se extind chiar și la îmbrăcăminte, de preferat fiind “ținuta oficială” / business. Au existat câteva excepții de-a lungul anilor, mai ales ca mijloc de protest sau de sensibilizare pentru diverse cauze. În 2013, reprezentanta Partidului Verzilor, Caroline Lucas, a purtat un tricou “cam îndrăzneț”, în semn de protest împotriva apariției imaginilor cu femei fără sutien în ziarele de tip tabloid, dar a fost imediat admonestată, pe motiv că nu a respectat regulile. Istoricii notează că, în secolul al XVII-lea, Oliver Cromwell a fost privit chiorâș pentru că purta “un costum de stofă ieftină”, care nu era “foarte curat” și părea confecționat de un “croitor prost, de la țară”. Mai mult, nu avea nici panglică la pălărie.
Șoarecii, dușmani de neînvins… - Parlamentul a cheltuit suma-record de 130.000 de lire sterline încercând să gestioneze problema moliilor și a șoarecilor, “deranjați” în timpul lucrărilor de reabilitare din 2016, potrivit Daily Mail. “Șoarecii reprezintă, de secole, o problemă în clădirile istorice ale Palatului Westminster, creaturile astea fiind adesea văzute mișunând prin birouri și chiar în cantină”, notează publicația citată, motiv pentru care, în cadrul Parlamentului este angajat, cu normă întreagă, un specialist în combaterea dăunătorilor, iar în jurul clădirii sunt amplasate peste 1.700 de stații de intoxicare (momeală).
(surse - londontopia.net/travel, mentalfloss.com, telegraph.co.uk, bbc.com/news/uk-politics,www.mae.ro)
