Fascinația pe care cea mai mare planetă a sistemului nostru solar - Jupiter - o exercită asupra pământenilor se explică, în parte, prin formațiunile bizare (benzi paralele, pete colorate) vizibile la suprafața globului jupiterian. Dar ceea ce intrigă cel mai tare este faimoasa “pată roșie”, semnalată încă din 1665, colorată astfel din cauza fosforului precipitat la joasa temperatură din atmosfera locală, care - asemenea unei eșarfe de toreador ce atrage taurul - cheamă spre ea stațiile automate interplanetare de exploatare. Foarte aproape, la o aruncătură (cosmică) de băț, se află... Europa. E vorba - ați ghicit - de unul din cei patru sateliți ai planetei, botezat cu acte (astronomice) în regulă după numele bătrânului continent pământean. Alți doi sateliți sunt, și ei, vizibili în imaginea alăturată: Io, cu o suprafață maro-gălbuie, și Callisto, înecat în umbră, dar încă de două ori mai strălucitor decât Luna noastră. Toți își fac veacul în planul ecuatorial al astrului-mamă și-i arată mereu aceeași (mohorâtă?) față, exact ca și Selena Terrei. După cum se vede, și istoria astronomică se repetă, ca orice istorie, întorcându-și pudici fața de la planetele în jurul cărora sunt sortiți să graviteze, sateliții lor naturali vor parcă să se aureoleze cu o boare de mister, menit să se păstreze și să le sporească atracțiozitatea. Fotografia a fost înregistrată de sonda spațială Voyager 1, care s-a apropiat la modica distanță de... 28,4 milioane de kilometri de răsuflarea fierbinte (temperatura în adâncuri atinge 20 000 de grade) a venerabilului Jupiter.
