PLATA EȘALONATĂ A SALARIILOR RESTANTE PENTRU PERSONALUL DIN JUSTIȚIE

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 942, din 25 noiembrie 2019, a fost publicată Legea nr. 224/2019 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Actul normativ se aplică personalului din sistemul justiției ale cărui indemnizații de încadrare (salarii de bază) s-au stabilit în perioada 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 pe baza valorii de referință sectorială din cadrul curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, al celorlalte instituții pentru care ministrul justiției este ordonator principal de credite, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, de pe lângă tribunale și de pe lângă judecătorii.

Astfel, plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției vizat se va realiza după cum urmează: în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite; în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite; în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite; în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite, iar în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.

Sumele plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. La sumele actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor (deciziilor) de acordare a drepturilor salariale. Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății sumelor restante, cu respectarea termenelor indicate mai sus.

Important: Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică personalului care a obținut, până la data intrării ei în vigoare, plata sumelor care fac obiectul acesteia.

 

Lasă un comentariu