ÎN JUDEȚUL MUREȘ, CAPACITATEA DE TESTARE PENTRU COVID-19 S-A DUBLAT

Distribuie pe:

La Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a fost pus în funcțiune și al doilea aparat de testare pentru COVID-19, achiziționat cu suma de 354.524 de lei, obținută din donațiile făcute de agenți economici și de către persoane fizice.

Prin intermediul celor două aparate, amplasate la Centrul de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu-Mureș (foto), vor putea fi realizate, zilnic, peste 1.000 de teste pentru COVID-19, ceea ce înseamnă că, la nivelul județului, capacitatea de testare pentru SARS COVID-19 s-a dublat.

“În acest moment, cele două aparate asigură necesarul pentru testarea probelor recoltate de la pacienți cu suspiciune sau confirmați SARS COVID-19. Pe această cale, Spitalul Clinic Județean Mureș mulțumește Universității de Medicină, Farmacie Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș pentru implicarea și ajutorul deosebit acordat”, a spus noul manager al SCJ Târgu-Mureș, dr. Porav-Hodade Daniel, citat de agerpres.ro.

Managerul a precizat că în toate clinicile Spitalului Clinic Județean Mureș s-au format stocuri de materiale de protecție, necesare cadrelor medicale, și că acestea sunt actualizate și aprovizionate zilnic, în funcție de nevoile fiecărei secții și compartiment. De asemenea, au fost instalate corturi de triaj pentru personal medical și pacienți, la intrarea în clădirile în care cadrele medicale își desfășoară activitatea. 

Lasă un comentariu