Mica Unire de la 24 Ianuarie 1859, sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, principe educat, cu studii universitare în Franța și România (Drept, Medicină, Economie și Matematică), în paralel cu armata, a pus bazele statului unitar român modern. Alături de colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu, Cuza a înfăptuit o serie de reforme importante (secularizarea averilor mânăstirești - 1863; Reforma agrară - 1854; Reforma învățământului - 1864), sunt adoptate o nouă Constituție, o nouă Lege electorală; sunt concepute Codul Civil și Codul Penal, de inspirație franceză și, mai ales, este organizată Armata națională, care se cerea a fi întărită, echipată astfel încât să fie capabilă să facă față oricărei situații, întrucât Imperiul Otoman și Austria, nerecunoscând Unirea, doreau intervenția militară la nordul Dunării.
Primul pas a fost unificarea armatelor Moldovei și Munteniei, prin constituirea, în aprilie 1859, a Taberei militare de la Florești (lângă Ploiești). Timp de șase luni, aproape 12.000 de soldați munteni și moldoveni s-au instruit împreună sub directa supraveghere a domnitorului.
În 1861 au fost organizate noi tabere militare, la Malmaison, Floreasca și Colentina, în București, iar în 1863 1a Cotroceni, unde a fost amenajat și un mare și modern poligon de tragere.
“Pentru început, s-a hotărît introducerea uniformei și a echipamentului unic, iar la 1 septembrie 1862, într-un cadru festiv, unităților le-au fost împărțite steaguri tricolore, roșu-galben-albastru, cu deviza «Honor et Patria», tricolor instituit ca Drapel de Stat de puterea revoluționară de la 1848. Cu această ocazie, domnitorul a insistat pe puterea de simbol a steagului care reprezintă România: «Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinii și al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totdeodată trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României».”
Noua armată reunită, pe lângă faptul că avea nevoie de o restructurare, avea nevoie și de o conducere unică. La 12 noiembrie 1859 s-a înființat Statul Major General, în fruntea căruia a fost numit generalul Ion Emanoil Florescu. Acest organism a fost restructurat în 1863, pe patru secții: lucrările corespondenței oastei, lucrările topografice, lucrările de geniu și de artilerie și lucrările publice care reveneau armatei.
În 1862, prin contopirea Ministerelor de Război de la Iași și București, s-a format Ministerul de Război al Principatelor Unite, la comanda acestuia fiind numit generalul Ion Emanoil Florescu. Comandantul suprem al forțelor armatei rămânea, însă, Cuza, ministrul de Război fiind doar “intermediarul domnitorului pentru comenduirea și administrarea Armatei”. Soluția adoptată de Alexandru Ioan Cuza și de sfetnicii săi apropiați - Mihail Kogălniceanu, generalii Savel Manu și Ion Emanoil Florescu - privind unificarea și perfecționarea sistemului militar și fundamentarea principiilor doctrinare de bază, a fost aceea a îmbinării tradiției naționale cu experiența acumulată în alte țări, în special în Franța.
“Cea mai mare parte a armamentului modern cu care a fost dotată armata în această perioadă s-a achiziționat din Franța, domnitorul român aflându-se în bune relații cu Napoleon al III-lea. O misiune militară franceză, sosită în țară la solicitarea lui Cuza, a contribuit la perfecționarea organizatorică a Armatei române, la însușirea mânuirii de către militari a noului armament intrat în dotarea unităților de diferite arme. În plus, Cuza a trimis mai mulți ofițeri la manevre și la studii în Italia, Anglia, Prusia și, mai ales, în Franța. De asemenea, la manevrele Armatei Române asistau ofițeri din alte armate europene.” (Ionela Simona Mircea)
Aflată în centrul atenției publice, mai ales după Războiul de Independență (1877-1878), Armata Română a participat, anual, la manifestările prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenită Ziua Eroilor după Primul Război Mondial, și la cele dedicate Zilei Naționale.
La 2 Octombrie 1951 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 Octombrie.
“În legătură cu «eliberarea ultimei brazde de pământ românesc», la 25 octombrie 1944, s-a acreditat ideea că acea zi decisivă a ultimei mari bătălii a celui de Al Doilea Război Mondial pe teritoriul românesc a fost în mod special aleasă pentru a coincide cu ziua de naștere a Majestății Sale Regele Mihai I. Armata Română ar fi ținut să elibereze ultimul loc ocupat din țară, drept omagiu zilei de naștere a regelui (comandantul suprem), aceasta devenind, astfel, și Ziua Armatei. Dar, la momentul respectiv, Armata Română era integrată Frontului de Vest al Armatei Roșii și pusă sub ordinele Înaltului Comandament Militar Sovietic. Acel comandament care a ordonat, împotriva oricăror considerente de gândire strategică, și ignorând toate regulile tactice militare de ducere a războiului, angajarea bătăliei de la Oarba de Mureș, care a devenit cel mai tragic moment din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, un adevărat «Katyn» pentru Armata română. Două divizii au fost masate sub tirul inamic pe un front de numai 400 de metri.
Ordinul criminal de a ataca frontal și fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armata a 4-a română. În luptele pentru cucerirea pozițiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic și apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostași români din Diviziile 9 și 11 Infanterie română din Corpul 6 Armată. Atacul a avut loc între 22 și 25 septembrie 1944.
Ofensiva pentru eliberarea părții de Nord-Vest a României, începută la 9 octombrie 1944, a fost inclusă în operațiunea ofensivă «Debrețin», planificată și condusă de Înaltul Comandament Sovietic, obiectivele acesteia fiind atinse în data de 25 octombrie 1944, când au fost eliberate localitățile Carei și Satu Mare.
Pentru eliberarea orașului Carei a fost concepută o mare manevră de învăluire, cu patru divizii din Corpul 6 Armată, care urma să nimicească inamicul din zona orașului, în timp ce Corpul 2 Armată, împreună cu Divizia 11 Infanterie, aveau să atace de la sud rezistența inamicului din Satu Mare. Atacul a început în seara zilei de 24 octombrie, iar în dimineața zilei de 25 octombrie a fost eliberat ultimul oraș românesc de la granița de Vest.
Semnificația victoriei este dată de eliberarea teritoriului național ocupat temporar în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940. Victoria asupra trupelor germane și ungare pe teritoriul românesc a fost câștigată de 525.702 soldați români, începând cu 23 August 1944. Dintre aceștia, 58.330 au fost declarați morți, răniți sau dispăruți în luptă. Numărul total al pierderilor inamicului s-a ridicat la peste 72.937 de soldați.
Ziua Armatei Române este legată efectiv și afectiv de Transilvania, leagănul genezei și evoluției istorice a poporului român, de obiectivele și sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naționale: unitate, independență, suveranitate, integritate teritorială.” (Aurel Rogojan)
Honor et Patria!
MARIANA CRISTESCU
