ȘEFUL ONU AVERTIZEAZĂ ÎMPOTRIVA UNUI “URAGAN AL FOAMETEI” ÎN LUME

Distribuie pe:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat luni împotriva repercusiunilor războiului Rusiei în Ucraina, care riscă se se traducă într-un “uragan al foametei” în multe țări, relatează France Presse.

“Ucraina este în flăcări” și “țara este pe punctul de a fi decimată în fața ochilor lumii”. “Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei și prăbușirea sistemului alimentar mondial”, a declarat el în fața presei la New York.

Din cauza blocajului producției agricole din Ucraina și Rusia, războiul ar urma, în repercusiunile sale, să lovească “cel mai tare pe cei mai săraci și să semene semințele instabilității politice și ale tulburărilor în întreaga lume”, a subliniat Antonio Guterres.

“Acest război depășește cu mult Ucraina”, a mai spus el.

“Prețurile cerealelor le-au depășit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe și de la revoltele foametei din 2007-2008”. “Indicele global al prețurilor la produsele alimentare FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”, a precizat el.

În total, “45 de țări africane și țări mai puțin dezvoltate importă cel puțin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia - 18 dintre aceste țări importă cel puțin 50%. Acestea includ țări precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan și Yemen”, a spus șeful ONU, cerând din nou oprirea cât mai rapidă a ostilităților.

INCITAREA PUBLICULUI LA VIOLENȚĂ, URĂ SAU DISCRIMINARE SE PEDEPSEȘTE CU ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 3 ANI SAU CU AMENDĂ

Plenul Camerei Deputaților a adoptat luni un proiect de lege potrivit căruia incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Proiectul a fost trimis la reexaminare ca urmare a deciziei Curții Constituționale.

“Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială,

vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se arată în proiect.

Proiectul transpune un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

(AGERPRES)

ZELENSKI DĂ ASIGURĂRI CĂ ARMATA RUSĂ A PIERDUT ÎN UCRAINA MAI MULT DECÂT ÎN CELE DOUĂ RĂZBOAIE CECENE

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări marți, într-un mesaj video postat pe contul său de Telegram, că “armata rusă a pierdut în Ucraina mai mult decât în cele două războaie sângeroase care au durat ani de zile în Cecenia”, transmite EFE.

Zelenski a afirmat că forțele țării sale “provoacă pierderi devastatoare” armatei ruse de la invadarea Ucrainei, la 24 februarie, la ordinul președintelui rus Vladimir Putin.

“În curând, numărul elicopterelor ruse doborâte va ajunge la sute de unități. Au pierdut deja 80 de avioane de luptă, sute de tancuri, mii de alte echipamente”, a susținut președintele ucrainean.

Zelenski și-a manifestat aprecierea și față de delegația ucraineană care a participat la convorbirile de pace cu Rusia și a adăugat că discuțiile vor continua și în cursul zilei de marți, în ceea ce urmează să fie cea de-a cincea rundă a dialogului bilateral.

Totodată, președintele ucrainean a propus marți Radei (parlamentul) să prelungească legea marțială în Ucraina pentru alte 30 de zile începând din 26 martie, prin votarea unui proiect de lege în acest sens, a informat agenția Interfax-Ukraina, citată de EFE.

La 24 februarie, în urma atacului rusesc și al bombardamentelor declanșate de Rusia asupra teritoriului ucrainean, Zelenski a impus pentru prima dată legea marțială, amintește agenția de presă spaniolă.

CETĂȚENII UCRAINENI BENEFICIAZĂ DE ACCES LIBER LA PIAȚA MUNCII DIN ROMÂNIA

Guvernul României a aprobat o serie de derogări de la legislația imigrării, pentru a permite cetățenilor ucraineni să se angajeze în România, fără a mai fi necesară obținerea avizului de muncă și a vizei de lungă ședere. Potrivit Ordonanței de Urgență 20, adoptată în data de 8 martie 2022, toți cetățenii ucraineni care vor semna un contract individual de muncă cu o societate românească își pot prelungi șederea prin obținerea unui permis de ședere în scop de muncă, direct de pe teritoriul României, fără să mai fie obligați să iasă din țară.

Astfel, odată cu adoptarea noii reglementări, cetățenii ucraineni vor avea la dispoziție două opțiuni suplimentare în ceea ce privește stabilirea în România: angajarea directă, fără a mai fi nevoie de obținerea unei vize și a unui aviz de muncă, și solicitarea protecției temporare conform directivei europene ce oferă în mod automat dreptul de ședere și de muncă. Autoritățile române urmează să publice zilele următoare procedura de aplicare pentru aceste reglementări.

Conform OUG 20, persoanele care nu dețin documente care să dovedească experiența profesională și calificarea necesară ocupării unui loc de muncă sau lipsa unor antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfășoare pot semna o declarație pe proprie răspundere, pe baza căreia să beneficieze de prevederile noii reglementări. În cazul acestor persoane, dreptul de muncă este limitat la cel mult doi ani, urmând ca în zilele următoare, autoritățile să publice procedura de încadrare în muncă pentru această categorie.

Pe de altă parte, excepțiile introduse prin OUG 20 nu sunt aplicabile în cazul profesiilor reglementate în România, conform legislației în vigoare (precum medic, farmacist, arhitect etc.), indiferent dacă activitatea se desfășoară în calitate de salariat sau în mod independent.

Măsurile de sprijin implementate de guvern sunt binevenite în contextul actual, în care există un flux masiv de persoane care intră în România, dintre care o mare parte au capacitatea de a munci. Astfel, acestea vor putea să își asigure mijloacele de întreținere necesare, în situația în care aleg să rămână în România, existând deja multiple inițiative în acest sens, precum platforme ce au ca scop cuantificarea ofertei și cererii de forță de muncă.

Noile măsuri din OUG 20 nu sunt aplicabile membrilor familiilor cetățenilor ucraineni care vor beneficia de excepțiile menționate în vederea angajării. Pentru aceștia, rămân în vigoare condițiile anterioare, respectiv obținerea admisiei, a vizei de lungă ședere și a permisului de ședere în scopul reîntregirii familiei, dar și posibilitatea de a aplica pentru protecție temporară odată ce procedura va fi publicată de către autoritățile române (probabil în următoarele zile).

Facilitarea accesului liber la muncă și posibilitatea reglementării dreptului de ședere într-un mod facil și rapid, atât pentru cetățenii ucraineni, cât și pentru membrii familiilor lor, ar plasa România pe lista țărilor din Uniunea Europeană cu un regim favorabil în vederea stabilirii pe termen mediu și lung. Acest lucru ar putea crește gradul de atracție și retenție al României pentru cetățenii ucraineni, astfel încât țara noastră să nu mai fie doar o zonă de tranzit spre țările din vest.

Material de opinie de Raluca Bontaș, Partener, și Mihaela Vechiu, Manager, Servicii Dedicate Angajatorilor Globali, Deloitte România

sursa www.hotnews.ro/

CHINA “NU ESTE PARTE” A CONFLICTULUI DIN UCRAINA, DECLARĂ MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE CHINEZ

Șeful diplomației chineze, Wang Yi, a declarat marți că țara sa “nu este parte” a războiului din Ucraina după invazia rusă, informează dpa.

Guvernul chinez “nu vrea sancțiuni care să afecteze China”, a declarat ministrul de externe chinez într-o discuție purtată la telefon cu omologul său spaniol Jose Manuel Albares, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing dat publicității marți.

Beijingul respinge sancțiunile în principiu, iar “China are dreptul de a-și apăra drepturile și interesele sale legitime”, a spus Wang Yi.

El a calificat conflictul din Ucraina drept “un produs al acumulării și intensificării contradicțiilor în domeniul securității în Europa în decurs de mai mulți ani”.

Wang Yi nu a comentat în niciun fel informațiile apărute în presa americană conform cărora Rusia i-ar fi solicitat Chinei ajutor militar și economic după declanșarea războiului în Ucraina, informații pe care un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez le-a calificat drept dezinformare rău intenționată din partea SUA.

Ministerul chinez a oferit puține detalii în legătură cu ce a discutat luni Yang Jiechi, important diplomat chinez, cu consilierul pe probleme de securitate națională al SUA, Jake Sullivan.

Cei doi au avut discuții “sincere, aprofundate și constructive”, inclusiv asupra relațiilor dintre Beijing și Washington în problema Taiwanului, a informat ministerul chinez.

Au fost citate afirmații ale lui Yang, conform cărora guvernul SUA nu își respectă angajamentul de a nu susține independența Taiwanului.

De asemenea, Yang i-ar fi cerut Washingtonului să recunoască faptul că problema Taiwanului este una extrem de sensibilă și să nu mai continue pe o “cale foarte periculoasă”.

China consideră insula Taiwan parte a teritoriului său și a amenințat că o va lua înapoi cu forța dacă aceasta își va declara oficial independența. SUA susțin capabilitățile de apărare ale Taiwanului și îl aprovizionează cu arme. (AGERPRES)

“APROAPE 5.300 DE FIRME AU FOST RADIATE ÎN PRIMA LUNĂ DIN 2022”

Numărul firmelor radiate la nivel național a crescut cu 22,75% în luna ianuarie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5.276, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București - 728 (cu 13,93% mai multe față de ianuarie 2021) și în județele Constanța - 252 (plus 26%), Timiș - 239 (plus 17,16%) și Iași - 231 (plus 65%).

La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița - 31 (în creștere cu 10,71% față de prima lună a anului trecut), Covasna - 42 (minus 45,45%), Teleorman și Caraș-Severin - 45 (plus 55,17%, respectiv plus 18,42%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor - 1.459 (plus 23,43% raportat la ianuarie 2021), construcții - 473 (plus 22,22%), industria prelucrătoare - 445 (plus 18,04%), activități profesionale, științifice și tehnice - 429 (plus 13,79%). (AGERPRES)

Lasă un comentariu