Peter Larson avea doar şase ani când a auzit lucruri care l-au întristat profund. Bob Fischer, un invitat al grupului de cercetaşi din care făcea parte Peter, a povestit că erau mulţi copii la fel ca ei care nu aveau o locuinţă în care să stea şi care dormeau afară, chiar şi în frigul iernii. Le-a spus şi că, de câţiva ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, el dormea afară într-un sac de dormit pentru a atrage atenţia asupra nevoilor oamenilor fără adăpost. Cei care erau mişcaţi de gestul lui donau unei organizaţii o sumă de bani pentru fiecare seară pe care o dormea afară. Atunci în mintea lui Peter s-a născut imediat ideea că ar putea să facă şi el ca Bob: să doarmă afară singur, pe perioada vacanţei de iarnă. În primul an a dormit pe veranda casei, unde era mai protejat de frigul pătrunzător ce cuprindea statul Minnesota. Dezamăgirea i-a fost însă destul de mare atunci când şi-a numărat banii strânşi: doar 100 de dolari. În ciuda acestei dezamăgiri, Peter a continuat şi anul următor, când şi-a luat şi o cutie de carton, în care dormea în curte. Povestea lui Peter a ajuns la posturi naţionale de televiziune, aşa că sumele strânse au fost din ce în ce mai mari. La fel ca Bob, a început să colaboreze cu o organizaţie din Minnesota, care se ocupă cu ajutorarea oamenilor fără adăpost. Banii care îi strângea din donaţii mergeau, an de an, către organizaţie. Se estimează că Peter a ajutat peste 1.000 de familii în cei peste 10 ani în care a dormit iarna afară. În anul 2011, Peter a intrat la facultate şi a decis să întrerupă pentru o vreme dormitul afară, dar nu a încetat să se preocupe de cei fără adăpost. În vacanţele de iarnă, în care se întoarce acasă, tot oraşul ştie unde va dormi: afară, în frig, în sacul lui de dormit. Pentru că, aşa cum spune Peter, “un singur om poate avea o influenţă imensă, chiar dacă începe cu lucruri mici. Totul se adună.”
Aurel Vâga
(Sursă: Semnele timpului, iulie 2016)
