Noi încercări de a încheia un contract pentru ridicarea deșeurilor menajere - Să avem de a face cu o “mafie” a gunoiului?

Distribuie pe:

Ieri, Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș, convocat de îndată în ședință extraordinară, a adoptat un proiect de hotărâre prin care mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Mureș în vederea încheierii unui contract de servicii pentru ridicarea gunoiului menajer din oraș, având în vedere faptul că din data de 17 mai nu mai exista un contract valabil în acest sens. Ca urmare a acestui demers, ADI Ecolect Mureș urmează să încheie un contract, pe perioadă determinată, menit să asigure “debarasarea” orașului de gunoialele adunate între timp. Acesta până ce va fi atribuit un contract, prin negociere directă, unui operator pe întreaga Zonă 2, din care

face parte și municipiul Târgu Mureș alături de alte 18 localități. Tot ieri, la ora 9.00, a avut loc ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență din Târgu Mureș care l-a mandatat pe primarul orașului să întreprindă măsurile necesare în vederea rezolvării situației urgente datorată întreruperii serviciului de colectare a deșeurilor. Această hotărâre a stat la baza convocării, de îndată, a Consiliului Local Târgu Mureș.

În rândurile de mai jos vă prezentăm pașii care au fost întreprinși până ieri în vedere atribuirii unui contract de ridicare a deșeurilor din Zona 2, proceduri care, din păcate, nu au avut nicio finalitate.

Problema acută a ridicării gunoiului menajer din Târgu Mureș și din celelalte 18 localități care compun Zona 2 rămâne, în continuare, nerezolvată. ADI Ecolect Mureș a organizat nu mai puțin de trei proceduri de atribuire fără publicare directă, adică prin negociere directă, toate rămase fără vreun rezultat. Ultima dintre ele a fost închisă luni, fiind respinse ofertele ambilor participanți. Între timp, gunoiul menajer a fost dus din localitățile Zonei 2 în baza unor contracte de servicii încheiate pe perioadă determinată (până la epuizarea cantităților de deșeuri rămase pe stradă) pe fiecare localitate în parte, în urma constatării de către comitetele locale pentru situații de urgență a stării de fapt din teren. Târgu Mureșul a avut un astfel de contract care a expirat însă săptămâna trecută, în 17 mai. Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș a transmis, în 18.05, un document adresat ADI Ecolect Mureș, Primăriei Târgu Mureș și Prefecturii Mureș prin care solicita să îi fie ridicate, de urgență, deșeurile din curtea spitalului și din locațiile exterioare în care își desfășoară activitatea secțiile spitalului. Între timp, deșeurile, care se revărsau din containerele destinate depozitării, au fost transportate (în foto).

În urma acestei sesizări, Primăria Târgu Mureș a pregătit documentele pentru o ședință extraordinară care trebuia să fie convocată de îndată marți, 23.05. Însă această ședință nu a avut loc. Conform informațiilor pe care le deținem în acest moment, această ședință ar urma să aibă loc astăzi. În ședință trebuie adoptată o hotărâre privind mandatarea ADI Ecolect Mureș să încheie un contract, de urgență, în vederea ridicării gunoiului menajer din Târgu Mureș, până la definitivarea procedurii de atribuire a contractului prin negociere directă. Directorul executiv al ADI Ecolect Mureș, Andrea Toth, a declarat pentru punctul.ro că va fi continuată procedura de atribuire prin negociere directă a gunoiului menajer din Zona 2, urmând să aibă loc cea de a patra încercare. Până atunci, în baza hotărârilor de consiliu din cele 19 localități a zonei 2, inclusiv Târgu Mureș, vor fi încheiate contracte de prestări servicii cu perioadă determinată.

În cazul procedurii de atribuire a contractului prin licitație pentru Zona 2 pe o perioadă de 8 ani, în data de 6 iunie este programată deschiderea ofertelor. Termenul la care însă un eventual câștigător al licitației s-ar apuca efectiv de lucru trece cu mult de 6 luni, având în vedere că sunt prevăzute perioade pentru depunerea de contestații, pentru soluționarea acestora, iar din momentul atribuirii contractului, perioada de mobilizare pe care operatorul o are la dispoziție pentru a-și organiza serviciul este de 6 luni.

Ieri, primarii din cele 19 localități din Zona 2 s-au întâlnit la ADI Ecolect Mureș într-o ședință de lucru pentru a analiza situația. Ședința nu a fost publică, însă vom reveni cu amănunte în edițiile noastre viitoare.

Așa arată mafia gunoiului?

În urmă cu 15 ani, când a început implementarea acestui sistem de management integrat al deșeurilor, solicitat de finanțatorul european și adoptat de România în baza tratatelor de aderare, am participat la o discuție între primarul municipiului Târgu Mureș de la acea dată, reprezentantul UE și reprezentanți ai Consiliului Județean Mureș. Primarul Târgu Mureșului spunea atunci că nu dorește să adere la ADI Ecolect Mureș, că vrea ca orașul să își construiască propria groapă de gunoi și să administreze propria firmă de salubritate pentru că altfel riscă să rămână cu gunoiul în stradă “ca în Napoli”. Sistemul integrat de management al deșeurilor nu permitea însă aceste lucruri, astfel că, până la urmă, Târgu Mureșul a aderat, ultimul din județ, la ADI Ecolect Mureș.

Toată această evoluție ridică însă mari semne de întrebare. Oare firmele chemate la negocierea directă pentru ridicarea gunoiului din Zona 2 chiar nu îndeplinesc condițiile financiare și tehnice sau nu vor să le îndeplinească convenindu-le să li se atribuie contracte de prestări servicii pe perioadă determinată ca urmare a constatării unor situații de urgență în localitățile respective? De ce le-ar fi aceste contracte mai avantajoase? Pentru că nu trebuie să respecte un calendar al ridicării gunoiului, ci doar, pur și simplu, să transporte deșeurile atunci când spațiile destinate depozitării devin arhipline? Dacă cele trei încercări de a atribui prin negociere directă contractele au eșuat, de ce ar reuși cea de a patra? Oare așa arată mafia gunoaielor?

La sfârșitul acestui an, perioada de monitorizare din partea finanțatorului, Uniunea Europeană, se va încheia, astfel că autoritățile pot regândi acest sistem, inclusiv să încerce să își înființeze societăți pe acțiuni de operare în domeniul deșeurilor. Până una alta, se pare că autoritățile sunt la cheremul unor societăți comerciale care în mod natural au interese patrimoniale.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu