Daily Archives: 16 februarie 2023
-
Deși reprezintă un tronson intens circulat care aglomerează numeroase localități de pe traseu, precum Târgu Mureș, Sighișoara
-
Aproape 100 de sportivi din 18 țări vor participa, în weekend, la Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râșnov, competiția
-
Direcția Județeană pentru Sport Mureș organizează Gala Sportului, un eveniment de anvergură prin care vor fi celebrate rezultatele
-
CSA Steaua București a câștigat toate cele patru jocuri disputate în cadrul celui de-al patrulea turneu al Campionatului Național de polo
-
În cursul zilei de miercuri, mai mulți primari din județul Mureș au semnat, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,
-
Universitatea din București (UB) a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Hotărârea a fost luată
-
Peste 3,3 milioane de lei este valoarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vor fi alocate unor investiții
-
Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș a început acțiunea de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului de urgență sub formă
-
FOREST INFO EXPERT SRL, cod de identificare fiscală 33911890, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J26/1147/2014
-
Importăm tot ceea ce mâncăm, chiar dacă suntem mari producători de grâu, de floarea soarelui, de porumb, le exportăm așa cum sunt