Daily Archives: 13 aprilie 2023
-
Au fost publicate apelurile din acest an ale programului “În limba maghiară, pe meleagurile natale”, al Secretariatului
-
Casa Memorială “Avram Iancu” Târgu-Mureș, Liga Scriitorilor - Filiala Mureș și Editura “Cezara” anunță lansarea volumului
-
Aproximativ 35 de copii din localitatea Sâncraiu de Mureș au luat parte, zilele trecute, la un atelier de creație intitulat
-
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede acordarea mai multor facilități și drepturi persoanelor
-
Soluționarea posibilității sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină rămâne una de unitate inter-bisericească
-
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte
-
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în biserici se face slujba Învierii. Se veghează cu foc și lumină aprinsă,
-
Motto: “DUMNEZEU este o enigmă, este chiar enigma enigmelor. Dar el este, în același timp pentru noi, cel mai mare izvor
-
ORIZONTAL: 1) Triumful lui Iisus Hristos asupra morții, cea mai mare sărbătoare a creștinilor celebrată în fiecare primăvară
-
Următorul număr al ziarului nostru va apărea miercuri, 19 aprilie.
În perioada 14-17 aprilie, ghișeul de mică și mare publicitate va fi închis.