Daily Archives: 7 februarie 2024
-
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță faptul că prima serie de bilete, asigurate în unitățile de tratament
-
Biblioteca Comunei Albești a invitat, începând de luni, pe parcursul întregii săptămâni, bibliotecari, cadre didactice și elevi
-
Se vorbește adeseori în spațiul public despre războiul hibrid care utilizează toate mijloacele posibile pentru a copleși
-
În această primăvară, 48 de unități sanitare din toată țara primesc 237 de echipamente medicale noi pentru asigurarea
-
Președintele Klaus Iohannis i-a trimis marți regelui Charles al III-lea, bolnav de cancer, recuperare completă, transmite Agerpres.
-
Pe măsură ce “nu mai au căutare”, unele meserii intră în istorie, fiind înlăturate din documentele oficiale. Astfel, din Clasificarea
-
(Sursa foto: Facebook - Primăria Sovata)
-
Propunerea legată de taxarea emisiilor de carbon nu este nouă, ea a mai fost menționată la Davos acum câțiva ani, dar nu a fost
-
Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, îi invită pe locuitorii din cartierul Dâmbul Pietros mâine, 8 februarie, la ora 18
-
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat la începutul acestei luni, o nouă listă cu aproximativ 10.000 de dosare